CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

EFORIE NORD. PLAJA

  • Nume actual subiect: Plajă din Eforie Nord
  • Descriere: În prim-plan se observă scări care coboară spre plajă și o terasă cu umbrele colorate. În mijlocul fotografiei se observă plaja unde sunt mulți turiști care stau la soare pe cearceafuri. În plan îndepărtat pe partea stângă este un dig, iar spre dreapta în largul Mării Negre se observă o barcă.
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Al. Mendrea
  • Observații: Istoria stațiunii Eforie Nord se leagă de cea a localității vecine, stațiunea Eforie Sud, cu care formează o unitate administrativă. Piatra de temelie a stațiunii a fost pusă în anul 1894, atunci când organizația Eforia Spitalelor Civile din București a construit în zonă un sanatoriu balneoclimateric. Cinci ani mai târziu, alături de sanatoriu se ridică, pe malul mării, prima unitate de cazare din zonă, denumită Hotel Movilă (actual Hotel Parc, Eforie Sud), iar pe malul lacului Techirghiol se amenajează Băile Movilă. În acest fel a luat naștere stațiunea Movilă-Techirghiol. Începând cu anul 1920 în zonă sunt construite numeroase vile, reședințe și case de vacanță ale elitelor vremii. De-a lungul timpului, stațiunea s-a mai numit Carmen Sylva și Vasile Roaită. Până în anul 1933 stațiunea Eforie a aparținut de localitatea Techirghiol. Stațiunea Eforie Nord, de la malul Mării Negre, are o istorie lungă și încărcată de evenimente, ea fiind înființată înainte de Primul Război Mondial, mai precis în anul 1894. Mult inainte de acest eveniment, însă, în zona stațiunii Eforie Nord, de azi, la jumatate de kilometru spre sudul localității, au existat așezări traco-getice și daco-romane, care se prelungesc spre timpurile noastre, cu o viețuire creștină. Acest lucru a putut fi posibil atât datorită apropierii de țărmul mării, cât și a existenței unor izvoare de apă potabilă care au permis condiții bune pentru viață, astfel că s-au găsit aici trei vetre întinse de așezări străvechi: Tuzla Mică, Tuzla Mare și Cainaci. Peste așezările geto-romanilor, așezări românești, mai târziu, au venit și s-au stabilit turco-tătarii și alte populații în migrație. Războiul de Independență (1877 – 1878) eliberează Dobrogea de sub stăpânirea otomană, iar localitățile se repopulează cu români. Acesta este momentul în care Mihail Kogălniceanu este împroprietărit cu terenul de pe litoral, pe care îl cedează mai târziu statului român. În 1894, Ministerul Agriculturii și Domeniilor vindea Societății de Binefacere „Eforia Spitalelor Civile“, o organizație ce administra o serie de spitale în capitală și în țară, 100 de hectare de pământ pe malul lacului Techirghiol. De atunci, stațiunea a început să fie populată cu vile, sanatorii și baze de tratament, iar mai târziu cu hoteluri. La începuturile stațiunii Mihail Kogălniceanu a clădit o fântână publică, iar artiști și scriitori veneau aici pentru a se relaxa și pentru a scrie. (https://www.info-eforienord.ro/despre-eforie/istoric/)
  • Descriptori: plajă; stațiune; turist; dig; Marea Neagră; terasă; scară; barcă; peisaj; vară;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 13 iulie 1972

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Eforie Nord
  • UAT: Oraș Eforie
  • Județ: Constanța
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_013_a_000106; STOMFF_CP_2_013_r_000106 STOMFF_CP_2_025_a_000112; STOMFF_CP_2_025_r_000112. STOMFF_CP_2_027_a_000113; STOMFF_CP_2_027_r_000113 STOMFF_CP_2_029_a_000114; STOMFF_CP_2_029_r_000114 STOMFF_CP_2_031_a_000115; STOMFF_CP_2_031_r_000115 STOMFF_CP_6_039_a_000241;STOMFF_CP_6_040_r_000241 STOMFF_CP_17_0151_a_000872; STOMFF_CP_17_0152_r_000872 STOMFF_CP_17_0017_a_000805; STOMFF_CP_17_0018_r_000805