CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

PLOIEȘTI

  • Nume actual subiect: Colaj cu șase imagini din Ploiești
  • Descriere: Imagini din Ploiești cu zona centrală și zonă industrială. În stânga-sus este Palatul Administrativ (ani de construcție 1968-1971, situat la kilometrul zero al municipiului, arhitect Sever Nițu). În dreapta-sus este Palatul Culturii (construcție începută înainte de primul război mondial sub îndrumarea arhitectului francez Ernest Doneau și finalizată în anul 1933 sub îndrumarea arhitectului Toma T. Socolescu, cu destinația de Palat al Justiției. În 1952 devine Palatul Culturii). Imaginea centrală este o vedere de sus a uneia dintre rafinăriile din Ploiești. Imaginea stânga-jos redă un peisaj urban cu parc și clădiri. În dreapta jos sunt două imagini mai mici, în cea de sus se vede construcția Halele Centrale și parcul din fața acestuia, iar în cea de jos este magazinul Omnia fotografiat de sus (construit după cutremurul din 1977).
  • Autor subiect: Sever Nițu; Ernest Doneau; Toma T. Socolescu
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: D.F. Dumitru; Al. Florescu
  • Descriptori: Ploiești; municipiu; turism; rafinărie; clădire; clădire administrativă; comunism; zonă industrială; Palatul Administrativ; Palatul Culturii; magazinul Omnia;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Ploiești
  • UAT: Municipiul Ploiești
  • Județ: Prahova
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_10902_Ploiesti021; STOMFF_CP_10902_Ploiesti022 STOMFF_CP_11476_01_a_Abrud; STOMFF_CP_11476_02_r_Abrud STOMFF_CP_11531_133_a_Bistrita; STOMFF_CP_11531_134_r_Bistrita STOMFF_CP_11533_137_a_Bistrita; STOMFF_CP_11533_138_r_Bistrita STOMFF_CP_11534_139_a_Bistrita; STOMFF_CP_11534_140_r_Bistrita STOMFF_CP_11538_a_Nasaud005; STOMFF_CP_11538_r_Nasaud006 STOMFF_CP_11540_a_Nasaud011; STOMFF_CP_11540_r_Nasaud012 STOMFF_CP_11570_a_Cluj059; STOMFF_CP_11570_r_Cluj060