CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MĂNĂSTIREA FRĂSINEI: ICOANĂ CU SFÂNTUL ÎNGER, PREDICÂND PRAVILA MONAHALĂ SFÂNTULUI PAHOMIE (SEC. XIX), SFÂNTA MĂNĂSTIRE FRĂSINEI, JUD. VÂLCEA, CTITORIA SF. IERARH CALINIC (SEC. XIX), TABLOUL VOTIV AL SFÂNTULUI IERARH CALINIC (SEC. XIX), CANCELARIA SFINTEI MÂNĂSTIRI FRĂSINEI, INTRAREA PRINCIPALĂ A SFINTEI MĂNĂSTIRI, VĂZUTĂ DINSPRE NORD, COLȚ DIN ANSAMBLUL MĂNĂSTIRESC DIN PARTEA DE MIAZĂZI

  • Nume actual subiect: Mănăstirea Frăsinei
  • Descriere: Colaj cu șase fotografii cu mănăstirea Frăsinei și icoane din interiorul acesteia. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine este o icoană în care sfântul înger predică pravila monahală sfântului Pahomie. În cea de a doua imagine se află zona de acces în mănăstire. Aleea care duce către interior este delimitată de flori. În a treia imagine este tabloul votiv al sfântului Ierarh Calinic. În a patra imagine se află una dintre zonele care alcătuiesc ansamblul mănăstiresc, fiind vizibile trei corpuri de clădiri. În următoarea imagine este drumul de acces către mănăstire. Drumul este delimitat de un gard, iar în depărtare se observă acoperișurile a două clădiri. În ultima imagine se află Cancelaria sfintei Mânăstiri văzută frontal.
  • Autor subiect: călugării Ilarion și Ștefan
  • Datare subiect: 1710
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Constantin Sava
  • Cod LMI: VL-II-a-B-09633
  • Descriptori: Muereasca; Vâlcea; Mănăstirea Frăsinei; mănăstire; biserică; monument;
  • Editura: Episcopia Râmnicului și Argeșului
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Oltenia
  • Localitate: Muereasca
  • UAT: Muereasca
  • Județ: Vâlcea
  • Adresa actuala: DJ 658
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_17_0047_a_000820; STOMFF_CP_17_0048_r_000820 STOMFF_CP_27_0043_a_001775;STOMFF_CP_27_0044_r_001775 STOMFF_CP_28_0195_a_001910;STOMFF_CP_28_0196_r_001910 STOMFF_CP_29_0229_a_002027; STOMFF_CP_29_0230_r_002027 STOMFF_CP_400_a_4686; STOMFF_CP_401_r_4686 STOMFF_CP_38_0023_a_002556;STOMFF_CP_38_0024_r_002556 STOMFF_CP_49_0047_a_003817;STOMFF_CP_49_0048_r_003817 STOMF_CP_50_0065_a_003974;STOMF_CP_50_0066_r_003974