CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BUCUREŞTI

  • Nume actual subiect: Colaj de șase imagini cu zone și clădiri importante ale Bucureștiului
  • Descriere: Colaj de șase imagini cu zone și clădiri importante ale Bucureștiului. În sensul acelor de ceasornic, ele ilustrează: (1) Piața Romană, având în prim-plan clădirea Ionescu Dumitru; pe bulevard, mașini și troleibuze; (2) Biserica Kretzulescu, vedere cu intrarea prin pridvorul cu cinci arcade; (3) Circul Metropolitan, aspect dinspre parcul circului cu vegetație bogată; (4) fațada Operei Naționale, dominată de porticul cu trei arcade monumentale și cele două basoreliefuri laterale de mari dimensiuni; (5) Piața Sălii Palatului, înconjurată de blocuri de 10 etaje construite în stil modernist, precum și de blocul-turn cu 15 etaje; (6) Piața Presei Libere, având în prim-plan statuia lui V.I. Lenin.
  • Autor subiect: Iordache și Safta Cretzulescu; Nicolae Porumbescu, Nicolae Pruncu și Constantin Rulea; Octav Doicescu și Paraschiva Iubu; Horia Maicu; Boris Caragea
  • Datare subiect: 1720-1722; 1961; 1953; 1959-1960; 1950-1956; 1960
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: B-II-m-A-19855; B-II-m-A-20964; B-II-m-B-19004
  • Observații: (1) Clădirea Ionescu Dumitru aparține Academiei de Studii Economice din București, fiind în prezent sediul Școlii Postuniversitare de Formare și Dezvoltare Profesională Continuă și Institutului de Studii Doctorale. (2) Întemeiată în perioada 1720 – 1722, de către marele logofăt Iordache Crețulescu, împreună cu soția sa Safta, Biserica Kretzulescu este un important locaș de cult ortodox construit în stil brâncovenesc. Ea este închinată Adormirii Maicii Domnului și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. A fost restaurată de mai multe ori de-a lungul timpului, ultima dată în perioada 1996-2003. (3) Circul Metropolitan București a fost ridicat în perioada 1960-1961, după planurile arhitecților Nicolae Porumbescu, Nicolae Pruncu și Constantin Rulea. Din punct de vedere arhitectural, atrage atenția cupola de forma unei pânze ondulate de mari dimensiuni, construită din beton armat și acoperind amfiteatrul. (4) Opera Româna a fost înființată oficial în aprilie 1921, spectacolele fiind susținute în clădirea Teatrului Național de pe Calea Victoriei. După bombardarea și demolarea acestuia în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a decis ridicarea unui edificiu separat. Astfel, în anul 1953, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților desfășurat în București, s-a inaugurat noua clădire, după planurile arhitecților Octav Doicescu și Paraschiva Iubu. (5) În perioada 1959-1960, în spațiul aparținând anterior Palatului Regal, a fost construită atât Sala Palatului, după planurile arhitecților Horia Maicu, Tiberiu Ricci și Ignace Șerban, cât și un ansamblu rezidențial important cu nouă blocuri de 10 etaje și unul turn, ansamblu premiat în epocă pentru arhitectura modernă și unitatea stilului. (6) Combinatul Poligrafic Casa Scânteii a fost construit în perioada 1950-1956, după planurile unui colectiv de arhitecți condus de Horia Maicu, pe terenul fostului Hipodrom Băneasa. Edificiul, în stilul clasicismului socialist al clădirii Universității Lomonosov din Moscova, este compus dintr-un corp central și patru corpuri laterale mai mici care comunică între ele. (7) Statuia lui Vladimir I. Lenin din Piața Scânteii a fost realizată de sculptorul Boris Caragea, inaugurată pe 21 aprilie 1960 și îndepărtată în martie 1990. În mod simbolic, a fost înlocuită de grupul statuar „Aripi”, dedicat luptătorilor din rezistența anticomunistă.
  • Descriptori: Republica Socialistă România; Muntenia; București; Piața Romană; Clădirea Ionescu Dumitru; Academia de Studii Economice; Biserica Kretzulescu; Circul Metropolitan București; Opera Națională; Piața Sălii Palatului; Piața Palatului R.S.R.; Piața Palatului R.P.R.; Combinatul Poligrafic Casa Scânteii; Piața Scânteii; Piața Presei Libere; Casa Presei Libere; statuia lui V.I. Lenin; învățământ superior; biserică; locaș de cult; circ; sală de spectacole; operă; balet; ansamblu rezidențial; bloc-turn; bloc; tipografie; ziar; statuie; monument; monument istoric;
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 5 iulie 1969

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: București
  • UAT: Municipiul București
  • Județ: București
  • Adresa actuala: Strada Tache Ionescu nr. 11; Calea Victoriei nr. 45; Aleea Circului nr. 15; Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 70-72; strada Ion Câmpineanu; Piața Presei Libere nr. 1
  • Stat: Romania

SIMILARE
STOMFF_CP_10_0001_a_000454; STOMFF_CP_10_0002_r_000454 STOMFF_CP_21_0013_a_001306; STOMFF_CP_21_0014_r_001306 STOMFF_CP_21_0025_a_001312; STOMFF_CP_21_0026_r_001312 STOMFF_CP_22_ 0055_a_001413;STOMFF_CP_22_ 0056_r_001413 STOMFF_CP_24_ 0061_a_1462; STOMFF_CP_24_ 0062_r_1462 STOMFF_CP_24_ 0087_a_1475; STOMFF_CP_24_ 0088_r_1475 STOMFF_CP_24_ 0091_a_1477; STOMFF_CP_24_ 0092_r_1477 STOMFF_CP_24_ 0123_a_1493; STOMFF_CP_24_ 0124_r_1493