CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

TÂRGOVIȘTE. CASA ATELIER GABRIEL POPESCU

  • Nume actual subiect: Casa-Atelier Gravor „Gabriel Popescu”
  • Descriere: Casa atelier Gabriel Popescu din Vulcana-Pandele, Târgoviște. Vedere din exterior. În prim plan se află curtea cu copaci inverziți, iar în plan secund se află casa.
  • Autor subiect: arhitect A. Clavel
  • Datare subiect: 1905
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: DB-IV-m-A-17824
  • Observații: Lăcașul cultural dâmbovițean a fost deschis la 15 mai 1973 chiar în casa gravorului Gabriel Popescu (1866 - 1937), amenajarea fiind posibilă datorită donațiilor familiei acestuia. Tot familia sa a contribuit din plin la recrearea atmosferei de odinioară în care Gabriel Popescu a creat și trăit. Casa a fost finalizată în 1905, după planurile arhitectului A. Clavel, realizate în concordanță cu schițele și dorințele artistului. Clădirea are, la etaj, două camere - una deosebit de spațioasă, destinată atelierului de gravură, care este prevăzută cu un luminator, iar cealaltă - dormitorul, complet utilat, în care se află o serie de obiecte de uz casnic (lămpi, căni, lavoar etc.), dar și o bibliotecă variată ce cuprinde tratate de gravură, albume de artă și fotografii, carți de bune maniere, cărți de istoria românilor, cărți de sculptură în lemn.
  • Descriptori: Casa atelier Gabriel Popescu; casă memorială; atelier; gravură; muzeu; Gabriel Popescu;
  • Editura: Editura I.G.P.
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Vulcana-Pandele
  • UAT: Vulcana-Pandele
  • Județ: Dâmboviţa
  • Adresa actuala: Strada Muzeului nr. 4
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_049_a_000022; STOMFF_CP_050_r_000022 STOMFF_CP_2_171_a_000185; STOMFF_CP_2_171_r_000185; STOMFF_CP_6_065_a_000254;STOMFF_CP_6_066_r_000254 STOMFF_CP_9_0001_a_000348;STOMFF_CP_9_0002_r_000348 STOMFF_CP_9_0003_a_000349;STOMFF_CP_9_0004_r_000349 STOMFF_CP_9_0081_a_000388;STOMFF_CP_9_0082_r_000388 STOMFF_CP_14_0009_a_000598;STOMFF_CP_14_0010_r_000598 STOMFF_CP_14_0009_a_000598;STOMFF_CP_14_0010_r_000598