CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

PLOIEȘTI - GARA DE SUD

  • Nume actual subiect: Gara Ploiești Sud
  • Descriere: Gara de Sud din Ploiești vazută dinspre Piața 1 Decembrie. Pe stradă se văd un autoturism şi un autobuz. În planul secund se observă faţada şi intrarea principală în gară şi trecători intrând sau ieşind din gară.
  • Datare subiect: 1873; 1957
  • Tip imagine: monocrom
  • Observații: Clădirea gării a avut o semnificativa încarcatură istorică și culturală, prin evenimentele cărora le-a fost martoră în deceniile de existență. În primii ani de domnie ai viitorului Rege Carol I, nevoia de modernizare a Romaniei a adus în discuție realizarea de cai ferate. Primul drum de fier unea Bucureștiul cu Giurgiu și a fost inaugurat in 1869. Totuși, era nevoie și de o linie care să facă legatura dintre capitală și Transilvania, iar această cale ferata urma să treacă și prin Ploiești. Lucrările pentru tronsonul București – Ploiești au fost finalizate in 1870, iar segmentul până la granița de la Predeal în 1879. O data cu construirea noului mijloc de călătorie, s-a ridicat în Ploiești și prima gară a orașului – Gara de Sud. Construcția a fost începută în 1870, iar gara a fost inaugurată pe 13 septembrie 1872. Un moment deosebit de important pentru istoria Gării de Sud a fost ziua de 25 mai 1877, cand Țarul Rusiei, Alexandru al II-lea, a coborât pe peronul stației din Ploiesti. Ploieștii au fost resedința familiei imperiale rusești care urmarea desfasurarea conflictului ruso-turc de la sud de Dunare. Pe 31 mai 1944 avioanele anglo-americane au bombardat masiv Ploieștiul și în special Gara de Sud. Lucrarile de reconstructie a Gării de Sud, vor începe abia la finele anilor 50. Prima data s-a construit aripa de est, în 1957, apoi corpul central în 1958, iar partea de vest (cea dinspre autogară) între 1959-1960. Stilul folosit este cel clasicist sovietic, cu coloane (se afla în interiorul holului din corpul central), aspectul fiind unul auster, sobru, mult diferit de eleganța cladirii distrusă la bombardament. Arhitecții acestei noi construcții au fost Titu Elian si N. Georgescu. Sursă: https://republicaploiesti.net/2011/03/gara-de-sud.html În Buletinul Societății Politehnice puteți consulta și un articol privind lucrările efectuate pentru dezvoltarea staţiei Ploieşti, printre care gara de triaj, pasarela, prelungirea pasajului superior la finele secolului al XIX-lea: https://biblioteca-digitala.ro/?articol=121202-lucrarile-din-statia-ploiesti--buletinul-societatii-politecnice--1896
  • Descriptori: urban; gară; Gara de Sud; automobil; peisaj urban; Gara Ploiești Sud; arhitectură utilitaristă; perioada postbelică;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 5 Ianuarie 1965

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Ploiești
  • UAT: Municipiul Ploiești
  • Județ: Prahova
  • Adresa actuala: Piața 1 Decembrie 1918
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_099_a_000047; STOMFF_CP_100_r_000047 STOMFF_CP_24_ 0141_a_1502; STOMFF_CP_24_ 0142_r_1502 STOMFF_CP_34_0047_a_002347;STOMFF_CP_34_0048_r_002347 STOMFF_CP_295_a_5671; STOMFF_CP_296_r_5671 STOMFF_CP_11496_53_a_Alba_Iulia; STOMFF_CP_11496_54_r_Alba_Iulia STOMFF_CP_11498_57_a_Alba_Iulia; STOMFF_CP_11498_58_r_Alba_Iulia STOMFF_CP_11515_91_a_Alba_Iulia; STOMFF_CP_11515_92_r_Alba_Iulia STOMFF_CP_11516_93_a_Alba_Iulia; STOMFF_CP_11516_94_r_Alba_Iulia