CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BUCUREȘTI - HOTEL CAPITOL

  • Nume actual subiect: Hotel Capitol din București
  • Descriere: Fațada de sud a Hotelului Capitol și fântâna arteziană din fața Palatului Cercului Militar Național. Cele două aripi ale clădirii care corespund fronturilor de străzi sunt racordate printr-un volum de colţ cilindric, vertical, acoperit cu o cupolă decorată. Prin acest volum, arhitectul rezolvă şi aparatul de intrare, modificat astăzi faţă de imaginea iniţială, alături de o bună parte din parter. Faţada este realizată din trei registre principale, cel median şi cel superior fiind împărţite în câte două registre secundare fiecare. Registrul median are rolul de a ‘dizolva’ gradual desenul de bosaj al faţadei, astfel încât acesta devine aproape insesizabil pentru subregistrul median superior, dominat de pilaştri angajaţi de ordin colosal. Faţada care închide piaţa Fântânii Sărindari (Piaţa Tricolorului), paralelă cu Hotelul Bulevard are registrul superior împărţit diferit decât cel al faţadei dinspre Calea Victoriei, micşorând mansarda la un singur nivel şi înălţând astfel suprafaţa faţadei. Silueta eclectică a hotelului Capitol rămâne aproape neschimbata, cu excepţia parterului desigur, vechi de 100 de ani.
  • Autor subiect: Arghir Culina (arhitect)
  • Datare subiect: 1911
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: G. Gaciu
  • Cod LMI: B-II-m-B-19202
  • Observații: În 1950, în timpul comunismului, clădirea devine sediul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum- CENTROCCOP. În 1976 clădirea se închide și după renovări și modernizări, se redeschide sub numele de “Hotel Capitol”. Mai multe despre istoria hotelului Capitol se poate citi aici: https://hotelcapitol.ro/istorie
  • Descriptori: hotel Capitol; peisaj urban; Calea Victoriei; Palatul Cercului Militar Național; turism; cazare; monument istoric; Podul Mogoșoaia; Mânăstirea Sărindar; Hotel Louvru;
  • Editura: Sport-Turism
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: București-Sector 1
  • UAT: municipiul București
  • Județ: București
  • Adresa actuala: Calea Victoriei 29, București 010061
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_101_a_000048; STOMFF_CP_102_r_000048 STOMFF_CP_137_a_000066; STOMFF_CP_138_r_000066 STOMFF_CP_171_a_000083; STOMFF_CP_172_r_000083 STOMFF_CP_7_6039_a_000282;STOMFF_CP_7_6040_r_000282 STOMFF_CP_9_0033_a_000364;STOMFF_CP_9_0034_r_000364 STOMFF_CP_11_ 0061_a_000499; STOMFF_CP_11_ 0062_r_000499  STOMFF_CP_18_0067_a_000963; STOMFF_CP_18_0068_r_000963  STOMFF_CP_18_0069_a_000964; STOMFF_CP_18_0070_r_000964