Nume actual subiect: Anemone: pictură realizată de Ștefan Luchian
Descriere:
Vas de ceramică cu motive decorative, plasat central, în care este așezat un buchet de flori roșii și violet. Florile sunt tratate cu pasta suculentă și contur discret. Fond siena și umbră naturală cu transparență. Pensulație spontană, în conturarea corolelor. Pe verso, cu creionul: Anemone 1910.
Observații:
Ștefan Luchian a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.
Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.
Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.