Nume actual subiect: Safta florăreasa: pictură realizată de Ștefan Luchian
Descriere:
În centru apare țiganca tânără în picioare, ilustrată până la nivelul genunchilor, într-un ușor semiprofil dreapta. Figura Saftei se compune din conturiri și tonalități de lumină. Fața sobră este accentuată de desen, culorile sunt așternute plat, fără modeleu, farmecul acestei lucrări fiind dat de prevalentele calități grafice.
Observații:
Ștefan Luchian a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.
Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.
Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.