CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MANGALIA NORD - NEPTUN. BAZARUL

  • Nume actual subiect: Bazar Doina
  • Descriere: Bazarul, vedere panoramică. În prim-plan se află bazarul, format din clădirea principală așezată în mijloc, mare, albă, dreptunghiulară, dispusă pe un singur nivel și, în lateralele acesteia, despărțite de cea centrală prin culoare, alte clădiri asemănătoare, înguste. Acestea adăpostesc tarabele de care sunt agățate câteva semne inscripționate cu negru. Pe culoare se zăresc turiștii, iar deasupra lor, mai multe șiruri cu steaguri de diferite culori. Deasupra fațadei clădirii principale se zărește, cu font albastru, "BAZAR", iar sub, pe perete și în fața acestuia, mici construcții din cărămidă. Acestea se continuă, în fața celor două culoare, cu stâlpi din același material, uniți prin grinzi orizontale în formă de scară. În față se văd cele două porți din lemn ale bazarului, unite printr-un mic gard ce străbate o suprafața ovală acoperită cu flori. În depărtare se observă acoperișurile unor clădiri și vegetație abundentă.
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Mariana și Al. Mendrea
  • Observații: Bazarul Doina este situat în centrul stațiunii, în apropierea complexului cu același nume și a gării din Neptun.
  • Descriptori: bazar Doina; Neptun; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; bazar; stațiune; litoral; turism;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Neptun
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Crinului
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_087_a_000143; STOMFF_CP_2_087_r_000143; STOMFF_CP_13_ 0069_a_000565;STOMFF_CP_13_ 0070_r_000565 STOMFF_CP_17_0233_a_000913; STOMFF_CP_17_0234_r_000913 STOMFF_CP_19_0113_a_1136;STOMFF_CP_19_0114_r_1136 STOMFF_CP_19_0261_a_1210;STOMFF_CP_19_0262_r_1210 STOMFF_CP_24_ 0123_a_1493; STOMFF_CP_24_ 0124_r_1493 STOMFF_CP_24_ 0149_a_1506; STOMFF_CP_24_ 0150_r_1506  STOMFF_CP_26_ 0173_a_001753; STOMFF_CP_26_ 0174_r_001753