CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

STAȚIUNEA SATURN: VEDERI DE PE PLAJĂ

  • Nume actual subiect: Hotel Atena; Hotel Diana; Hotel Hora; Hotel Sirena; Hotel Narcis; Hotel Cleopatra; Hotel Cupidon
  • Descriere: Colaj cu trei fotografii din stațiunea Saturn. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine sunt hotelurile Atena și Diana, vedere de ansamblu. În prim-plan se află cele două hoteluri, iar în fața acestora, un spațiu verde cu arbori. Acesta este străbătut de aleea ce duce spre plaja aglomerată, urmată de marea în care se relaxează câțiva turiști. A doua imagine conține hotelurile Hora și Sirena, vedere de ansamblu. În partea superioară se află cele două hoteluri și restaurantele lor, înconjurate de vegetație. În față se observă plaja plină, iar de-a lungul ei, marea. Aproape de mal este vizibilă o ambarcațiune albă, cu vâsle, în care se zărește o persoană. În a treia imagine sunt hotelurile Narcis, Cleopatra și Cupidon, vedere de ansamblu. În partea de sus a imaginii se află, paralel, hotelurile Narcis și Cleopatra, iar lângă, dispus perpendicular, hotelul Cupidon. În fața acestora se observă două dintre restaurantele stațiunii și o zonă verde. Urmează plaja, pe suprafața căreia se zăresc câteva construcții mici, de diferite culori. În jumătatea inferioară se află marea în care sunt mai mulți oameni, apoi câteva formațiuni stâncoase, unde se remarcă o turistă care își îmbrățișează copilul. În depărtare se vede parțial o altă clădire.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Hotelul Atena, renovat în anul 2011 și având 13 etaje, este situat în sudul stațiunii Saturn, pe faleză. Hotelul Diana, cu 13 etaje, este așezat în imediata apropiere a plajei cu același nume, în centrul stațiunii Saturn. Hotelul Hora, renovat în anul 2005, este amplasat în nordul stațiunii Saturn, la aproximativ 20 de metri față de plajă. Acesta este construit perpendicular pe țărmul Mării Negre și format din 14 niveluri. Hotelul Sirena este situat în nordul stațiunii Saturn, la o distanță de 20 de metri depărtare de plajă, fiind dispus pe 14 niveluri. Hotelul Narcis, renovat complet în anul 2015 și având 5 etaje, este așezat în centrul stațiunii Saturn, la aproximativ 50 de metri de plaja acesteia. Hotelul Cleopatra, renovat complet în anul 2009, este poziționat în centrul stațiunii Saturn, fiind construit perpendicular pe țărmul Mării Negre. Hotelul Cupidon, renovat în anul 2020, este amplasat în centrul stațiunii Saturn, la o distanță aproximativă de 20 de metri față de plajă, fiind dispus paralel cu țărmul Mării Negre. Mai multe informații pot fi citite aici: https://hotelcupidonsaturn.ro/.
  • Descriptori: hotel Atena; hotel Diana; hotel Hora; hotel Sirena; hotel Narcis; hotel Cleopatra; hotel Cupidon; Saturn; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; plajă; mare; stațiune; litoral; sezon estival; peisaj marin; vară; turism; ambarcațiune;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Saturn
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Green Port nr. 4; Strada Rozelor; Strada Corneliu Coposu; Strada Green Port; Aleea Cupidon nr. 3
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_087_a_000143; STOMFF_CP_2_087_r_000143; STOMFF_CP_13_ 0069_a_000565;STOMFF_CP_13_ 0070_r_000565 STOMFF_CP_17_0233_a_000913; STOMFF_CP_17_0234_r_000913 STOMFF_CP_19_0113_a_1136;STOMFF_CP_19_0114_r_1136 STOMFF_CP_19_0261_a_1210;STOMFF_CP_19_0262_r_1210 STOMFF_CP_24_ 0123_a_1493; STOMFF_CP_24_ 0124_r_1493 STOMFF_CP_24_ 0149_a_1506; STOMFF_CP_24_ 0150_r_1506  STOMFF_CP_26_ 0173_a_001753; STOMFF_CP_26_ 0174_r_001753