CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CONSTANȚA - RESTAURANTUL CU LEI

  • Nume actual subiect: Constanța - Casa cu lei
  • Descriere: Privire de ansamblu, de la sol, asupra Casei cu lei, fostul Restaurant cu lei din Constanța. Cei 4 lei, constituind elementele reprezentative ale acestui monument, se pot vedea foarte bine, în centrul fotografiei.
  • Datare subiect: 1895 - 1898
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: G. Gaciu
  • Cod LMI: CT-II-m-A-02798
  • Observații: Clădirea de la malul mării a fost construită după planurile arhitectului român, Ion Berindei, între anii 1895 şi 1898, dovadă fiind elementul unificator: prezenţa necontenită a leilor. Numele clădirii provine de la existenţa celor patru lei sculptaţi pe coloanele de susţinere ale imobilului. Casa cu lei a devenit, după Primul Război Mondial, pentru scurt timp sediu de bancă (în anul 1921), iar în casă a locuit Bebi Emirzian, fiul lui Dicran, până în 1941, când s-a mutat la Bucureşti. Imobilul a avut apoi mai mulţi chiriaşi, iar în 1950 a fost naţionalizat. În anii 1970, Casa cu lei a trecut printr-un proces de restaurare, fiind transformată într-un restaurant celebru la vremea aceea, care a funcţionat până în primii ani după Revoluţia din 1989. Mai multe informații despre această clădire puteți citi accesând link-ul: https://historia.ro/sectiune/travel/casa-cu-lei-candva-o-cladire-simbol-a-572245.html
  • Descriptori: Constanța; Ion Berindei; Casa cu lei; Restaurantul cu lei; restaurant; casă; arhitectură; clădire; oraș; monument; leu;
  • Editura: Editura Sport-Turism
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Constanța
  • UAT: Municipiul Constanţa
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Dianei nr. 1
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_17_0221_a_000907; STOMFF_CP_17_0222_r_000907 STOMFF_CP_19_0323_a_1241;STOMFF_CP_19_0324_r_1241 STOMFF_CP_21_0169_a_001384; STOMFF_CP_21_0170_r_001384 STOMFF_CP_28_0095_a_001860;STOMFF_CP_28_0096_r_001860 STOMFF_CP_28_0097_a_001861;STOMFF_CP_28_0098_r_001861 STOMFF_CP_28_0115_a_001870;STOMFF_CP_28_0116_r_001870 STOMFF_CP_28_0119_a_001872;STOMFF_CP_28_0120_r_001872 STOMFF_CP_28_0123_a_001874;STOMFF_CP_28_0124_r_001874