CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MĂNĂSTIREA SUCEVIȚA (SEC. XVI)

  • Nume actual subiect: Biserica „Învierea Domnului” a Mânăstirii Sucevița
  • Descriere: Biserica văzută dinspre sud-est este construită în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. Edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență "muntenești", ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată.
  • Autor subiect: familia Movileștilor
  • Datare subiect: 1586
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Z. Haragos
  • Cod LMI: SV-II-m-A-05651.01
  • Observații: În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Învierea Domnului” din cadrul Mănăstirii Sucevița, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Humor și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
  • Descriptori: mânăstire; lăcaș de cult; biserică ortodoxă; monument istoric; biserică pictată; pictură parietală; frescă;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Sucevița
  • UAT: comuna Sucevița
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: DN17A 169, Sucevița 727510
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_30_0129_a_002111;STOMFF_CP_30_0130_r_002111 STOMFF_CP_30_0131_a_002112;STOMFF_CP_30_0132_r_002112 STOMFF_CP_34_0161_a_002404;STOMFF_CP_34_0162_r_002404 STOMFF_CP_34_0165_a_002406;STOMFF_CP_34_0166_r_002406 STOMFF_CP_34_0167_a_002407;STOMFF_CP_34_0168_r_002407 STOMFF_CP_34_0173_a_002410;STOMFF_CP_34_0174_r_002410 STOMFF_CP_34_0177_a_002412;STOMFF_CP_34_0178_r_002412 STOMFF_CP_34_0179_a_002413;STOMFF_CP_34_0180_r_002413