CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

PITEȘTI. HOTEL MUNTENIA

  • Nume actual subiect: Complexul hotelier Muntenia din Pitești
  • Descriere: Vedere frontal-dreapta asupra Hotelului Muntenia – corpul inițial, cu 5 etaje, de culoare albă și cu jaluzele exterioare de culoare portocalie. După aspectul din fotografie, parterul este destinat primirii oaspeților, cu geamuri mari și perdele albe. În fața hotelului se observă parcarea, în care sunt staționate două autocare și mai multe automobile, precum și turiști care tranzitează aleile mărginite de jardiniere de flori. În stânga hotelului se observă mai multe case cu aspect istoric, terasate, cu vegetație arborigenă bogată. Aspectul împrejurimilor hotelului urma să se schimbe în scurt timp prin construirea turnului octogonal, astăzi reprezentativ pentru Hotel Muntenia. Aspectul actual al clădirii este de culoarea betonului, cenușiu, fără pete de culoare.
  • Autor subiect: arhitect Nicolae Ernst, proiectul de rezistență realizat de Eugeniu Dumitrache
  • Datare subiect: 1970 construcția corpului dreptunghiular; 1976 inaugurarea complexului hotelier
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Constanța Nestor
  • Observații: Orașul Pitești a trecut prin sistematizarea specifică perioadei comuniste în anii 1970. Atunci s-au construit edificiile caracteristice arhitectural perioadei prin demolarea celor istorice anterioare, centrul orașului nefăcând excepție. Hotelul Muntenia a fost inaugurat în 30 aprilie 1976 în forma sa completă, cu corpul dreptunghiular de 5 etaje prezentat în această carte poștală și turnul octogonal cu 12 etaje. A reprezentat un simbol al perioadei, cazând turiști și persoane implicate politic; în 1977, Nicolae Ceaușescu îl primea în parcare pe preşedintele Republicii Socialiste Cehoslovacia, Gustáv Husák. După Revoluție a fost listat la Bursa de valori, cu sute de creditori, cel mai important fiind Direcția Finanțelor Publice Argeș. Perioada sa de glorie s-a încheiat în anii 2000, când a intrat în insolvență. Acționar majoritar al hotelului la momentul respectiv era omul de afaceri Nicolae Ivănescu. În 2019 a fost vândut către omul de afaceri Dragoș Diaconescu. Actual nu este disponibil publicului. Complexul Hotelier Muntenia cuprinde: Hotel Muntenia cu 451 locuri de cazare, restaurant Muntenia, restaurant Internațional, laborator – cofetărie, spații administrative, spălătorie, agenție de turism, bar de zi, aflate momentan în stand-by.
  • Descriptori: Complexul hotelier Muntenia; Pitești; Argeș; hotel; Hotel Muntenia; cazare; turism; peisaj urban; oraș; persoană; grup; aranjament floral; centru;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 14 ianuarie 1974

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Pitești
  • UAT: Municipiul Pitești
  • Județ: Argeș
  • Adresa actuala: Piața Muntenia, nr. 1
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_14_0117_a_000652;STOMFF_CP_14_0118_r_000652 STOMFF_CP_26_ 0161_a_001747; STOMFF_CP_26_ 0162_r_001747 STOMFF_CP_21_0055_a_001327; STOMFF_CP_21_0056_r_001327 STOMFF_CP_41_0011_a_002826;STOMFF_CP_41_0012_r_002826 STOMFF_CP_001_a_Mangalia_Geamia_Esmahan_8325; STOMFF_CP_002_r_Mangalia_Geamia_Esmahan_8325 STOMFF_CP_003_a_Mangalia_Geamia_Esmahan_8326; STOMFF_CP_004_r_Mangalia_Geamia_Esmahan_8326 STOMFF_CP_005_a_Mangalia_Geamia_Esmahan_8327; STOMFF_CP_006_r_Mangalia_Geamia_Esmahan_8327 STOMFF_CP_007_a_Mangalia_Geamia_Esmahan_8328; STOMFF_CP_008_r_Mangalia_Geamia_Esmahan_8328