CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI VORONEȚ (SEC. XV, CTITORIA LUI ȘTEFAN CEL MARE)

  • Nume actual subiect: Biserica Biserica „Sf. Gheorghe a Mânăstirii Voroneț
  • Descriere: Biserica are proporții mici, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos. Pictura, cea mai mare parte datând din perioada voievodului Petru Rareș se remarcă printr-o calitate deosebită. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Fațada de vest, cu impresionanta scenă a Judecații de Apoi, este alcătuită compozițional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli așezați pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc - având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântărește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.
  • Autor subiect: Ștefan cel Mare, voievod; Grogore Roșca, mitropolit
  • Datare subiect: 1488
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05675
  • Cod RAN: 146600.01
  • Observații: În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Humor), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
  • Descriptori: biserică; lăcaș de cult; mânăstire; Voroneț; Ștefan cel Mare; biserică ortodoxă; Sfântul Gheorghe; ctitorie; Capela Sixtină a Estului; albastru de Voroneț;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Voroneț
  • UAT: Oraș Gura Humorului
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: Strada Voroneț nr. 166
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_051_a_000125; STOMFF_CP_2_051_r_000125 STOMFF_CP_4_019_a_000215;STOMFF_CP_4_020_r_000215 STOMFF_CP_10_0005_a_000456;STOMFF_CP_10_0006_r_000456 STOMFF_CP_10_0007_a_000457; STOMFF_CP_10_0008_r_000457 STOMFF_CP_10_0013_a_000460; STOMFF_CP_10_0014_r_000460 STOMFF_CP_10_0015_a_000461; STOMFF_CP_10_0016_r_000461 STOMFF_CP_10_0027_a_000467; STOMFF_CP_10_0028_r_000467 STOMFF_CP_10_0005_a_000456;STOMFF_CP_10_0006_r_000456