CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CLUJ-NAPOCA. 1. MONUMENTUL LUI MIHAI VITEAZUL, DE MARIUS BUTUNOIU. 2. STATUIA LUI BABA NOVAC, DE VIRGIL FULICEA. 3. MONUMETUL LUI HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN, DE ION VLASIU. 4. STATUIA „LUPOAICA ROMEI”. 5. STATUIA LUI MATEI CORVIN, DE IOAN FADRUSZ

  • Nume actual subiect: Colaj cu cinci imagini din Cluj-Napoca
  • Descriere: Colaj care ilustrează prin cinci fotografii locuri reprezentative din orașul Cluj-Napoca: Statuia lui Mihai Viteazul, Statuia lui Baba Novac, Statuia Lupa Capitolina, Grupul statuar Horea, Cloșca și Crișan și Statuia ecvestră a lui Matia Corvin. În partea de sus a colajului se află stema orașului.
  • Autor subiect: Marius Butunoiu; Virgil Fulicea; Ion Vlasiu; Janus Fadrusz
  • Datare subiect: 1976; 1975; 1974; 1921; 1902
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Al. Pikalski
  • Cod LMI: CJ-III-m-B-07814; CJ-III-m-A-07819
  • Observații: Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, sculptată de Marius Butunoiu, a fost dezvelită în piața omonimă din oraș în 1976. Ea este amplasată pe o platformă cu trei rampe, aflându-se pe un soclu de 4,70 metri și măsurând șapte metri înălțime, și reprezintă un simbol al Unirii Țărilor Române prin basoreliefurile sale. Statuia lui Baba Novac este turnată în bronz și are o înălțime de 1,80 metri, iar soclul de beton pe care e montată este placat cu travertin și are 2,2 metri. Ea a fost sculptată în memoria generalului Baba Novac, înlocuind troița ridicată în 1936 ce comemora uciderea sa de nobilimea maghiară și expunerea trupului său tras în țeapă lângă zidul de incintă, ce corespunde astăzi Bastionului Croitorilor. Grupul statuar Horea, Cloșca și Crișan, operă a sculptorului Ion Vlasiu, a fost amplasat în apropierea Parcului Central din Cluj în 1974 pentru a-i onora pe conducătorii răscoalei din Transilvania din 1784. Statuia Lupa Capitolina, o copie fidelă a monumentului de pe Capitoliu, reprezintă un dar al municipalității din Roma, oferit în 1921 și simbolizează originea latină comună a celor două țări. Ea este turnată în bronz, avându-i reprezentanți pe Romulus și Remus, iar soclul este prevăzut cu basorelieful împăratului Traian, realizată de Ettore Ferrari, și o inscripție. Statuia dezvelită în Piața Unirii, în fața statuii lui Matia Corvin, a fost mutată la Sibiu după Dictatul de la Viena din 1940, revenind în acest oraș după Al Doilea Război Mondial, amplasată în 1967 în fața sediului central al Universității, apoi în 1973 în Piața Unirii, iar după restaurările efectuate de Muzeul de Istorie a Transilvaniei a fost mutată pe Bulevardul Eroilor. Statuia ecvestră a lui Matia Corvin, un simbol al orașului Cluj-Napoca, a fost dezvelită în 1902 și este lucrată de Janus Fadrusz, în bronz, așezată pe un soclu de piatră. Are o înălțime de 12 m și desfășurarea ansamblului de 20 m. În fața statuii sunt sculptate patru personaje importante pentru Regatul Ungariei din secolul al XV-lea, Blasiu Magyar, Paul Chinezul, Ștefan Zapolya și Ștefan Bathory, care îi închină steagul regelui Matia.
  • Descriptori: Cluj; Transilvania; Cluj-Napoca; monument; statuie; sculptură; Mihai Viteazul; Statuia ecvestră lui Mihai Viteazul; Statuia lui Baba Novac; Baba Novac; Horea; Cloșca; Crișan; Grupul statuar Horea, Cloșca și Crișan; Statuia Lupa Capitolina; Matia Corvin; Statuia ecvestră a lui Matia Corvin; Marius Butunoiu; Virgil Fulicea; Ion Vlasiu; Janus Fadrusz;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 1979

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Cluj-Napoca
  • UAT: Municipiul Cluj-Napoca
  • Județ: Cluj
  • Adresa actuala: Piața Mihai Viteazul; Strada Avram Iancu nr. 78; Strada General Eremia Grigrescu; Bulevardul Eroilor nr. 28; Piața Unirii
  • Adresa initiala: Piața Baba Novac; Strada Józsa Béla; Strada dr. Petru Groza; Piața Libertății
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_11594_a_Cluj107; STOMFF_CP_11594_r_Cluj108 STOMFF_CP_11596_a_Cluj111; STOMFF_CP_11596_r_Cluj112 STOMFF_CP_11599_a_Cluj117; STOMFF_CP_11599_r_Cluj118 STOMFF_CP_11604_a_Cluj127; STOMFF_CP_11604_r_Cluj128 STOMFF_CP_11605_a_Cluj129; STOMFF_CP_11605_r_Cluj130 STOMFF_CP_11609_a_Cluj137; STOMFF_CP_11609_r_Cluj138 STOMFF_CP_11610_a_Cluj139; STOMFF_CP_11610_r_Cluj140 STOMFF_CP_11611_a_Cluj141; STOMFF_CP_11611_r_Cluj142