CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

VENUS

  • Nume actual subiect: Hotel Mera Blue; Hotel Mera Sky; Hotel Del Mar; Hotel Egreta; Hotel Iulia Resort; Hotel Dana Holiday Club; Hotel Afrodita; Hotel Carmen International
  • Descriere: Colaj cu trei fotografii din stațiunea Venus. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine sunt hotelurile Pajura, Cocorul și Vulturul, vedere de ansamblu. În jumătatea superioară se văd hotelurile Pajura, Cocorul și Vulturul. În față se află, în stânga, plaja plină cu turiști și umbrele, iar în dreapta, marea, pe malul căreia se remarcă, săpând în nisip, mai mulți copii și părinții acestora. În spate se observă o construcție albă, cu un singur nivel, urmată de o zonă cu vegetație. În depărtare se zăresc alte clădiri ale stațiunii. A doua imagine surprinde restaurantul Razelm și hotelurile Egreta, Florica, Zamfira, vedere panoramică spre Jupiter. În prim-plan, de-a lungul străzii principale, se află restaurantul Razelm, iar în față, lacul mărginit de o fâșie înverzită, pe suprafața căruia se zăresc câteva bărci și hidrobiciclete. În spate se observă o zonă acoperită cu arbori, urmată de terasa unui complex și mai multe vile albe, joase. În partea de sus se remarcă, înconjurate de spații înierbate, hotelurile Egreta, Florica și Zamfira. În planul îndepărtat se află un vast domeniu cu verdeață, clădirile stațiunii învecinate, așezate printre copaci înalți și marea. A treia imagine conține hotelurile Felicia și Carmen, vedere de ansamblu. În partea de sus se află, în centru, cele două hoteluri și restaurantele acestora, încadrate, în stânga, de o terasă cu umbrele ce are în spate un imobil, iar în dreapta, de două dâmburi cu iarbă. În față se observă taluzul verde și plaja aglomerată, delimitate printr-un mic gard alb, discontinuu. În jumătatea inferioară se ivește marea înconjurată de două șiruri cu formațiuni stâncoase. Pe mal se remarcă o ambarcațiune, iar pe apă, două persoane care se relaxează pe o saltea gonflabilă.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Hotelul Mera Blue, fostul hotel Pajura și hotelul Mera Sky, fostul hotel Cocorul, fac parte din Mera Resort. Complexul, format din cele două hoteluri și 49 de vile cu accente mediteraneene, este construit în centrul stațiunii Venus, în apropierea lacului. Hotelul Del Mar, fostul hotel Vulturul, cu 12 niveluri, este situat pe malul lacului Venus, în centrul stațiunii cu același nume, aflându-se la 30 de metri depărtare de plajă. Hotelul Egreta este așezat în centrul stațiunii Venus, fiind realizat în anul 1970 și având 11 etaje. Hotelul Iulia Resort, fostul hotel Florica, este poziționat în centrul stațiunii Venus, în apropierea plajei Esplanada. Acesta a fost finalizat în anul 1969, fiind format din două corpuri de clădire. Hotelul Dana Holiday Club, fostul hotel Ammon, construit în anul 1969 și numit inițial \'Zamfira\', este amplasat în centrul stațiunii Venus, la o distanță aproximativă de 100 de metri față de plajă. Hotelul Afrodita, fostul hotel Felicia, a fost realizat în anul 1971, fiind situat pe faleză, în centrul stațiunii Venus. Hotelul Carmen International, fostul hotel Inter și originar \'Carmen\', a fost finalizat în anul 1971. Acesta, renovat în anul 2013, este așezat în centrul stațiunii Venus, pe țărmul Mării Negre.
  • Descriptori: hotel Mera Blue; hotel Pajura; hotel Mera Sky; hotel Cocorul; hotel Del Mar; hotel Vulturul; restaurant Razelm; hotel Egreta; hotel Iulia Resort; hotel Florica; hotel Dana Holiday Club; hotel Ammon; hotel Zamfira; hotel Afrodita; hotel Felicia; hotel Carmen International; hotel Carmen; Mera Resort; lac Venus; Venus; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; restaurant; resort; complex; lac; stațiune; mare; litoral; sezon estival; peisaj marin; peisaj urban; vară; turism; ambarcațiune;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: iulie 1974

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Venus
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Dem Rădulescu nr. 2; Strada Nicolae Iorga nr. 5; Strada Iuliu Maniu; Strada Dem Rădulescu nr.27; Strada Dem Radulescu nr. 82; Strada Nicolae Iorga
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_003_a_000101; STOMFF_CP_2_003_r_000101 STOMFF_CP_18_0219_a_001039; STOMFF_CP_18_0220_r_001039 STOMFF_CP_29_0255_a_002040;STOMFF_CP_29_0256_r_002040 STOMFF_CP_29_0095_a_001960; STOMFF_CP_29_0096_r_001960 STOMFF_CP_29_0153_a_001989; STOMFF_CP_29_0154_r_001989 STOMFF_CP_29_0155_a_001990; STOMFF_CP_29_0156_r_001990 STOMFF_CP_29_0157_a_001991; STOMFF_CP_29_0158_r_001991 STOMFF_CP_1104_a_5016; STOMFF_CP_1105_r_5016