CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CAMERA CURATĂ A CASEI TILIȘCA, JUD. SIBIU, 1847

  • Nume actual subiect: Camera curată a casei Tilișca, județul Sibiu, 1847
  • Descriere: Gospodăria ilustrează viața din sat a crescătorilor de oi din zona de munte a Sibiului. Casa este construită din lemn de brad, pe temelie de piatră și are un acoperiș în două ape, din șindrilă, care acoperă și pridvorul delimitat de patru stâlpi sculptați. Casa are o tindă mediană fără acoperiș, flancată la dreapta de camera de locuit, unde se află și soba de gătit, iar la stânga de camera de oaspeți („casa mare”), bogat ornamentată. Se remarcă mobilierul sculptat, și țesăturile din cânepă și bumbac în forme dreptunghiulare și lungimi variabile. În cuiere și la grindă sunt agățate icoane pe sticlă sau cancee și taiere cu ornamente florale, geometrice și zoomorfe bogat colorate. Marea bogăție de culori a interiorului imprimă acestei locuințe o atmosferă luminoasă și veselă.
  • Datare subiect: 1847
  • Tip imagine: color
  • Observații: Situat în sud-vestul Transilvaniei, în zona Mărginimii Sibiului, satul Tilișca este reprezentativ pentru viața și arta populară a crescătorilor de oi transhumanți din zona de munte a Sibiului. De aici, a fost transferată în Muzeul Satului în anul 1936 locuința Anei Emanoil, datată în 1847 – an cioplit în rama ferestrei de la stradă. Casa din muzeu reprezintă doar jumătatea din sat a gospodăriei, cealaltă jumătate (alcătuită din coliba pastorală și adăpostul animalelor) aflându-se la munte. Locuința este construită pe un soclu înalt din piatră ce adăpostește parțial și pivnița, și are pereții din bârne cioplite în patru muchii, netencuiți la exterior. În față, are un mic pridvor închis prin scânduri traforate și stâlpi fasonați. Acoperișul înalt, cu pante repezi, este învelit cu șindrilă lungă (1-1,5 m). Accesul în interiorul gospodăriei se face printr-o poartă masivă cu stâlpi din lemn de stejar și frumoase crestături, datată 1829. Mai multe informații despre această casă puteți afla accesând link-ul: https://muzeul-satului.ro/despre-noi/patrimoniul-muzeului/expozitia-permanenta-in-aer-liber/gospodaria-tilisca/
  • Descriptori: Sibiu; Tilișca; gospodărie românească; mobilier sculptat; țesătură din cânepă; bumbac; icoană pe sticlă; icoană; ornament floral; ornament geometric; ornament zoomorf;
  • Editura: Muzeul Satului și de Artă Populară
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: București Sectorul 1
  • UAT: Municipiul București
  • Județ: București
  • Adresa actuala: Şoseaua Pavel D. Kiseleff nr. 28-30
  • Adresa initiala: Tilișca, județul Sibiu
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_13_ 0061_a_000561;STOMFF_CP_13_ 0062_r_000561 STOMFF_CP_17_0145_a_000869; STOMFF_CP_17_0146_r_000869 STOMFF_CP_17_0021_a_000807; STOMFF_CP_17_0022_r_000807 STOMFF_CP_17_0023_a_000808; STOMFF_CP_17_0024_r_000808 STOMFF_CP_17_0025_a_000809; STOMFF_CP_17_0026_r_000809 STOMFF_CP_17_0027_a_000810; STOMFF_CP_17_0028_r_000810 STOMFF_CP_17_0029_a_000811; STOMFF_CP_17_0030_r_000811 STOMFF_CP_17_0031_a_000812; STOMFF_CP_17_0032_r_000812