CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MĂNĂSTIREA FRĂSINEI: ICOANĂ CU SFÂNTUL ÎNGER, PREDICÂND PRAVILA MONAHALĂ SFÂNTULUI PAHOMIE (SEC. XIX), SFÂNTA MĂNĂSTIRE FRĂSINEI, JUD. VÂLCEA, CTITORIA SF. IERARH CALINIC (SEC. XIX), TABLOUL VOTIV AL SFÂNTULUI IERARH CALINIC (SEC. XIX), CANCELARIA SFINTEI MÂNĂSTIRI FRĂSINEI, INTRAREA PRINCIPALĂ A SFINTEI MĂNĂSTIRI, VĂZUTĂ DINSPRE NORD, COLȚ DIN ANSAMBLUL MĂNĂSTIRESC DIN PARTEA DE MIAZĂZI

  • Nume actual subiect: Mănăstirea Frăsinei
  • Descriere: Colaj cu șase fotografii cu mănăstirea Frăsinei și icoane din interiorul acesteia. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine este o icoană în care sfântul înger predică pravila monahală sfântului Pahomie. În cea de a doua imagine se află zona de acces în mănăstire. Aleea care duce către interior este delimitată de flori. În a treia imagine este tabloul votiv al sfântului Ierarh Calinic. În a patra imagine se află una dintre zonele care alcătuiesc ansamblul mănăstiresc, fiind vizibile trei corpuri de clădiri. În următoarea imagine este drumul de acces către mănăstire. Drumul este delimitat de un gard, iar în depărtare se observă acoperișurile a două clădiri. În ultima imagine se află Cancelaria sfintei Mânăstiri văzută frontal.
  • Autor subiect: călugării Ilarion și Ștefan
  • Datare subiect: 1710
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Constantin Sava
  • Cod LMI: VL-II-a-B-09633
  • Descriptori: Muereasca; Vâlcea; Mănăstirea Frăsinei; mănăstire; biserică; monument;
  • Editura: Episcopia Râmnicului și Argeșului
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Oltenia
  • Localitate: Muereasca
  • UAT: Muereasca
  • Județ: Vâlcea
  • Adresa actuala: DJ 658
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_13_ 0061_a_000561;STOMFF_CP_13_ 0062_r_000561 STOMFF_CP_17_0021_a_000807; STOMFF_CP_17_0022_r_000807 STOMFF_CP_17_0023_a_000808; STOMFF_CP_17_0024_r_000808 STOMFF_CP_17_0025_a_000809; STOMFF_CP_17_0026_r_000809 STOMFF_CP_17_0027_a_000810; STOMFF_CP_17_0028_r_000810 STOMFF_CP_17_0029_a_000811; STOMFF_CP_17_0030_r_000811 STOMFF_CP_17_0031_a_000812; STOMFF_CP_17_0032_r_000812 STOMFF_CP_17_0033_a_000813; STOMFF_CP_17_0034_r_000813