CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

STAȚIUNEA SATURN - 1. VEDERE DE PE PLAJĂ; 2. VEDERE; 3. STAȚIUNEA VENUS - VEDERE

  • Nume actual subiect: Hotel Narcis; Hotel Cleopatra; Hotel Cupidon; Hotel Cometa; Hotel Mera Blue; Hotel Mera Sky
  • Descriere: Colaj cu trei fotografii din stațiunile Saturn, Venus și Jupiter. În sensul acelor de ceasornic, prima imagine conține hotelurile Narcis, Cleopatra și Cupidon din stațiunea Saturn, vedere de ansamblu. În partea de sus se află, paralel, hotelurile Narcis și Cleopatra, iar lângă, dispus perpendicular, hotelul Cupidon. În fața acestora se observă două restaurante și un spațiu verde, în pantă, străbătut de aleile ce coboară spre plaja aglomerată. Pe nisip se zăresc mai multe construcții mici, de diferite culori. În jumătatea inferioară se află marea în care se relaxează oamenii și câteva formațiuni stâncoase, unde se remarcă o turistă care își îmbrățișează copilul. În depărtare, în dreapta, se vede parțial un alt complex. A doua imagine surprinde hotelurile Pajura și Cocorul din stațiunea Venus, vedere de ansamblu. În prim-plan sunt cele două hoteluri, înconjurate de mai multe clădiri albe, cu un singur nivel. În față se observă o fâșie cu vegetație, urmată de lac, pe suprafața căruia se ivește o ambarcațiune cu vâsle. În a treia imagine este hotelul Cometa din stațiunea Jupiter, vedere parțială. Sus, în stânga, se află hotelul și restaurantul său, apoi câțiva arbori și două construcții circulare. În față se observă plaja plină și marea, iar pe mal, mai mulți copii și un colac portocaliu. În depărtare se zăresc blocurile înalte din stațiunea învecinată.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Hotelul Narcis, renovat complet în anul 2015 și având 5 etaje, este situat în centrul stațiunii Saturn, la aproximativ 50 de metri față de plaja acesteia. Hotelul Cleopatra, renovat complet în anul 2009, este așezat în centrul stațiunii Saturn, fiind dispus perpendicular pe țărmul Mării Negre. Hotelul Cupidon, renovat în anul 2020, este amplasat în centrul stațiunii Saturn, paralel cu linia Mării Negre, la aproximativ 20 de metri depărtare de plajă. Mai multe informații sunt disponibile aici: https://hotelcupidonsaturn.ro/. Hotelul Cometa este poziționat în centrul stațiunii Jupiter, la o distanță aproximativă de 20 de metri față de plajă. Detaliile pot fi citite accesând: https://hotel-cometa.ro/. Hotelul Mera Blue, fostul hotel Pajura și hotelul Mera Sky, fostul hotel Cocorul, fac parte din complexul Mera Resort, situat în centrul stațiunii Venus, în imediata apropiere a lacului cu același nume.
  • Descriptori: hotel Narcis; hotel Cleopatra; hotel Cupidon; hotel Cometa; hotel Mera Blue; hotel Pajura; hotel Mera Sky; hotel Cocorul; complex Mera Resort; Saturn; Jupiter; Venus; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; complex; resort; plajă; mare; lac; stațiune; litoral; sezon estival; peisaj marin; vară; turism; ambarcațiune;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 26 iulie 1977

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Saturn Jupiter Venus
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Green Port; Aleea Cupidon nr. 3; Strada Gala Galaction nr. 26; Strada Dem Rădulescu; Strada Nicolae Iorga
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_079_a_7694_litoral_Saturn; STOMFF_CP_080_r_7694_litoral_Saturn STOMFF_CP_001_a_7708_Techirghiol; STOMFF_CP_002_r_7708_Techirghiol STOMFF_CP_007_a_7711_Techirghiol; STOMFF_CP_008_r_7711_Techirghiol STOMFF_CP_009_a_7712_Techirghiol; STOMFF_CP_010_r_7712_Techirghiol STOMFF_CP_011_a_7713_Techirghiol; STOMFF_CP_012_r_7713_Techirghiol STOMFF_CP_015_a_7715_Techirghiol; STOMFF_CP_016_r_7715_Techirghiol STOMFF_CP_017_a_7716_Techirghiol; STOMFF_CP_018_r_7716_Techirghiol STOMFF_CP_019_a_7717_Techirghiol; STOMFF_CP_020_r_7717_Techirghiol