CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MĂNĂSTIREA SUCEVIȚA (SEC. XVI)

  • Nume actual subiect: Biserica „Învierea Domnului” a Mânăstirii Sucevița
  • Descriere: Biserica văzută dinspre sud-est este construită în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. Edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență "muntenești", ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată.
  • Autor subiect: familia Movileștilor
  • Datare subiect: 1586
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Z. Haragos
  • Cod LMI: SV-II-m-A-05651.01
  • Observații: În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Învierea Domnului” din cadrul Mănăstirii Sucevița, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Humor și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
  • Descriptori: mânăstire; lăcaș de cult; biserică ortodoxă; monument istoric; biserică pictată; pictură parietală; frescă;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Sucevița
  • UAT: comuna Sucevița
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: DN17A 169, Sucevița 727510
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_053_a_000024; STOMFF_CP_054_r_000024 STOMFF_CP_7_6005_a_000265;STOMFF_CP_7_6006_r_000265 STOMFF_CP_17_0201_a_000897; STOMFF_CP_17_0202_r_000897 STOMFF_CP_16_0051_a_000769; STOMFF_CP_16_0052_r_000769  STOMFF_CP_18_0163_a_001011; STOMFF_CP_18_0164_r_001011 STOMFF_CP_18_0165_a_001012; STOMFF_CP_18_0166_r_001012 STOMFF_CP_19_0009_a_1084;STOMFF_CP_19_0010_r_1084 STOMFF_CP_29_0133_a_001979; STOMFF_CP_29_0134_r_001979