CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISERICA MĂNĂSTIRII PUTNA (SEC. XV, CTITORIA LUI ȘTEFAN CEL MARE)

  • Descriere: Vedere asupra Mănăstirii Putna, fotografiată dinspre altar, cu arcadă în prim plan și alee pietruită care duce către locașul de cult.
  • Datare subiect: 1469
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05595
  • Cod RAN: 150052.02
  • Observații: Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”. Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki. Lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Vasile Lupu în 1653, continuate de Gheorghe Ștefan (1653-1658) și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija, în 1662. Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.
  • Descriptori: mănăstire; peisaj; Mănăstirea Putna; monument istoric; mănăstire medievală; lăcaș de cult; biserică; turism; obiectiv turistic; Bucovina;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Bucovina
  • Localitate: Putna
  • UAT: Putna
  • Județ: Suceava
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_17_0199_a_000896; STOMFF_CP_17_0200_r_000896 STOMFF_CP_17_0243_a_000918; STOMFF_CP_17_0244_r_000918 STOMFF_CP_17_0113_a_000853; STOMFF_CP_17_0114_r_000853 STOMFF_CP_24_ 0147_a_1505; STOMFF_CP_24_ 0148_r_1505 STOMFF_CP_27_0035_a_001771;STOMFF_CP_27_0036_r_001771 STOMFF_CP_28_0107_a_001866;STOMFF_CP_28_0108_r_001866 STOMFF_CP_29_0165_a_001995; STOMFF_CP_29_0166_r_001995 STOMFF_CP_1132_a_5029; STOMFF_CP_1133_r_5029