CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

EFORIE NORD - PLAJA ȘI FALEZA

  • Nume actual subiect: Plaja Debarcader și faleza din Eforie Nord
  • Descriere: În prim-plan se observă turiști plimbându-se pe faleză, iar în planul din mijloc se vede Plaja Debarcader cu o barcă în apă și una pe mal și turiști care stau la plajă pe cearceafuri. În plan îndepărtat este un dig.
  • Tip imagine: monocrom
  • Observații: Istoria stațiunii Eforie Nord se leagă de cea a localității vecine, stațiunea Eforie Sud, cu care formează o unitate administrativă. Piatra de temelie a stațiunii a fost pusă în anul 1894, atunci când organizația Eforia Spitalelor Civile din București a construit în zonă un sanatoriu balneoclimateric. Cinci ani mai târziu, alături de sanatoriu se ridică, pe malul mării, prima unitate de cazare din zonă, denumită Hotel Movilă (actual Hotel Parc, Eforie Sud), iar pe malul lacului Techirghiol se amenajează Băile Movilă. În acest fel a luat naștere stațiunea Movilă-Techirghiol. Începând cu anul 1920 în zonă sunt construite numeroase vile, reședințe și case de vacanță ale elitelor vremii. De-a lungul timpului, stațiunea s-a mai numit Carmen Sylva și Vasile Roaită. Până în anul 1933 stațiunea Eforie a aparținut de localitatea Techirghiol. Stațiunea Eforie Nord, de la malul Mării Negre, are o istorie lungă și încărcată de evenimente, ea fiind înființată înainte de Primul Război Mondial, mai precis în anul 1894. Mult inainte de acest eveniment, însă, în zona stațiunii Eforie Nord, de azi, la jumatate de kilometru spre sudul localității, au existat așezări traco-getice și daco-romane, care se prelungesc spre timpurile noastre, cu o viețuire creștină. Acest lucru a putut fi posibil atât datorită apropierii de țărmul mării, cât și a existenței unor izvoare de apă potabilă care au permis condiții bune pentru viață, astfel că s-au găsit aici trei vetre întinse de așezări străvechi: Tuzla Mică, Tuzla Mare și Cainaci. Peste așezările geto-romanilor, așezări românești, mai târziu, au venit și s-au stabilit turco-tătarii și alte populații în migrație. Războiul de Independență (1877 – 1878) eliberează Dobrogea de sub stăpânirea otomană, iar localitățile se repopulează cu români. Acesta este momentul în care Mihail Kogălniceanu este împroprietărit cu terenul de pe litoral, pe care îl cedează mai târziu statului român. În 1894, Ministerul Agriculturii și Domeniilor vindea Societății de Binefacere „Eforia Spitalelor Civile“, o organizație ce administra o serie de spitale în capitală și în țară, 100 de hectare de pământ pe malul lacului Techirghiol. De atunci, stațiunea a început să fie populată cu vile, sanatorii și baze de tratament, iar mai târziu cu hoteluri. La începuturile stațiunii Mihail Kogălniceanu a clădit o fântână publică, iar artiști și scriitori veneau aici pentru a se relaxa și pentru a scrie. (https://www.info-eforienord.ro/despre-eforie/istoric/)
  • Descriptori: Plaja Debarcader; faleză; barcă; mare; turist; dig; cearceaf; peisaj; vară; litoral; turism;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 12 mai 1965

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Eforie Nord
  • UAT: Oraș Eforie
  • Județ: Constanța
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_025_a_6553_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_026_r_6553_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_027_a_6554_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_028_r_6554_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_037_a_6559_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_038_r_6559_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_039_a_6560_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_040_r_6560_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_041_a_6561_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_042_r_6561_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_043_a_6562_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_044_r_6562_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_045_a_6563_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_046_r_6563_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_047_a_6564_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_048_r_6564_litoral_Eforie_Nord