CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MATEI BASARAB, DOMNUL ȚĂRII ROMÂNEȘTI (1632-1654), DUPĂ FRESCA VOTIVĂ DE LA ARNOTA

  • Nume actual subiect: Mănăstirea Arnota - Fresca care-l înfățișează pe Matei Basarab
  • Descriere: Matei Basarab, frescă din pronaosul Bisericii Mănăstirii Arnota. Tabloul votiv ilustrează în dreapta, pe fundal închis cu mici stele aurii, pe domnul Matei Basarab oferind ctitoria, iar în stânga, veghind deasupra acestuia, un înger.
  • Autor subiect: Matei Basarab; Stroe din Târgoviște
  • Datare subiect: 1634; 1644
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: VL-II-a-A-09667
  • Observații: Mănăstirea Arnota, cu ziduri înalte și albe, a fost ctitorită pe locul unui schit din lemn de domnul Matei Basarab între 1633 și 1636, în satul Bistrița al comunei Costești, cea din urmă având o primă atestare în anul 1512, într-un document emis la 11 octombrie de Neagoe Basarab. Biserica așezământului religios transformat de-a lungul timpului în loc de refugiu sau închisoare politică, cu hramul \'Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil\' și reprezentare iconografică realizată de Stroe zugravul din Târgoviște, adăpostește, în pronaos, două morminte, cel al lui Matei Basarab și cel al tatălui său, Danciu vel-vornic. Aceasta, inițial cu o singură turlă și exteriorul din cărămidă aparentă, este construită în formă de cruce și are, datorită restaurării efectuate la începutul secolului al XVIII-lea de Constantin Brâncoveanu, două turle și un pridvor tencuit, fiind înconjurată de chiliile acoperite cu șiță din lemn, ridicate în stil neogotic de Barbu Dimitrie Știrbei.
  • Descriptori: Matei Basarab; Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil; Mănăstirea Arnota; Bistrița; Costești; Vâlcea; Oltenia; secolul al XVII-lea; frescă; tablou votiv; pictură; reprezentare iconografică; biserică; mănăstire; construcție; lăcaș de cult; edificiu religios; ansamblu; așezământ; monument istoric; monument; pronaos;
  • Editura: Muzeul Județean Vâlcea
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Oltenia
  • Localitate: Bistrița
  • UAT: Costești
  • Județ: Vâlcea
  • Adresa actuala: DJ 646
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_027_a_Mănăstirea_Arnota_7889; STOMFF_CP_028_r_Mănăstirea_Arnota_7889 STOMFF_CP_029_a_Mănăstirea_Putna_7890; STOMFF_CP_030_r_Mănăstirea_Putna_7890 STOMFF_CP_031_a_Mănăstirea_Putna_7891; STOMFF_CP_032_r_Mănăstirea_Putna_7891 STOMFF_CP_033_a_Mănăstirea_Putna_7892; STOMFF_CP_034_r_Mănăstirea_Putna_7892 STOMFF_CP_035_a_Mănăstirea_Putna_7893; STOMFF_CP_036_r_Mănăstirea_Putna_7893 STOMFF_CP_037_a_Mănăstirea_Putna_7894; STOMFF_CP_038_r_Mănăstirea_Putna_7894 STOMFF_CP_039_a_Mănăstirea_Putna_7895; STOMFF_CP_040_r_Mănăstirea_Putna_7895 STOMFF_CP_041_a_Mănăstirea_Putna_7896; STOMFF_CP_042_r_Mănăstirea_Putna_7896