CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

STAȚIUNEA VENUS: 1. VEDERE DE PE PLAJĂ; 2. HOTELUL \'VULTURUL\'; 3, 4. VEDERI

  • Nume actual subiect: Hotel Mera Blue; Hotel Mera Sky; Hotel Del Mar; Hotel Venus
  • Descriere: Colaj cu patru fotografii din stațiunea Venus. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine sunt hotelurile Pajura, Cocorul și Vulturul, vedere de ansamblu. În jumătatea superioară se află cele trei hoteluri, iar în fața lor, plaja aglomerată și marea. În depărtare se zărește un complex. A doua imagine conține hotelurile Vulturul, Pajura și Cocorul, vedere de pe malul lacului Venus. În partea de sus se află hotelul Vulturul și restaurantul său, iar în dreapta, hotelurile Pajura și Cocorul. În față se observă un spațiu verde, în pantă, traversat de o alee ce coboară spre lac. Pe suprafața acestuia, în stânga, se remarcă mai multe hidrobiciclete, iar pe ponton, o mamă ce își ține de mână copilul. A treia imagine surprinde hotelul Nina, vedere de ansamblu. În prim-plan, de-a lungul străzii pe care circulă un vehicul portocaliu, se află hotelul Nina, mărginit de arbori înalți. În fața lui se observă o bancă, iar pe latura inferioară, pe trotuar, o fâșie cu flori. În planul îndepărtat se ivește, printre copaci, o altă construcție. În a patra imagine sunt hotelurile Pajura, Cocorul și Vulturul, vedere de ansamblu. În partea superioară se află cele trei hoteluri, înconjurate de vegetație abundentă. În față se observă, în stânga, plaja cu turiști, iar în dreapta, marea învolburată. Pe mal se găsește o ambarcațiune albă, cu vâsle, pe care este inscripționat cu roșu \'SALVAMAR\' și de care este agățat, în colțul stâng, un colac. În barcă se remarcă un copil, iar în spate, pe nisip, câteva construcții albe cu un singur nivel.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Hotelul Mera Blue, fostul hotel Pajura și hotelul Mera Sky, fostul hotel Cocorul, fac parte din Mera Resort. Complexul, format din cele două hoteluri și 49 de vile cu accente mediteraneene, este construit în centrul stațiunii Venus, în apropierea lacului cu același nume. Hotelul Del Mar, fostul hotel Vulturul, cu 12 niveluri, este situat pe malul lacului Venus, în centrul stațiunii cu același nume, aflându-se la o distanță de 30 de metri față de plajă. Mai multe informații pot fi citite accesând: https://delmarvenus.ro/. Hotelul Venus, fostul hotel Orlando, numit inițial \'Nina\' și renovat în anul 2020, este așezat în centrul stațiunii Venus, la mai puțin de 50 de metri depărtare de plajă. Detaliile se găsesc aici: https://hotelulvenus.ro/.
  • Descriptori: hotel Mera Blue; hotel Pajura; hotel Mera Sky; hotel Cocorul; hotel Del Mar; hotel Vulturul; hotel Venus; hotel Orlando; hotel Nina; Mera Resort; lac Venus; Venus; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; resort; complex; lac; stațiune; mare; litoral; sezon estival; peisaj marin; peisaj urban; vară; turism; ambarcațiune;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 28 august 1985

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Venus
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Dem Rădulescu nr. 2; Strada Nicolae Iorga nr. 5; Strada Nicolae Iorga nr. 1
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_14_0163_a_000675;STOMFF_CP_14_0164_r_000675 STOMFF_CP_20_0031_a_1259;STOMFF_CP_20_0032_r_1259 STOMFF_CP_20_0103_a_1295;STOMFF_CP_20_0104_r_1295 STOMFF_CP_20_0105_a_1296;STOMFF_CP_20_0106_r_1296 STOMFF_CP_21_0053_a_001326; STOMFF_CP_21_0054_r_001326 STOMFF_CP_39_0057_a_002619;STOMFF_CP_39_0058_r_002619 STOMFF_CP_39_0147_a_002664;STOMFF_CP_39_0148_r_002664 STOMFF_CP_45_0093_a_003374;STOMFF_CP_45_0094_r_003374