CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MANGALIA NORD - OLIMP

  • Nume actual subiect: Hotel Panoramic; Hotel Belvedere; Sea View Apartments; Hotel Pam Beach; Hotel Oltenia
  • Descriere: Piscina hotelului Panoramic și hotelurile Belvedere, Moldova, Muntenia și Oltenia, vedere de ansamblu. În prim-plan este piscina hotelului Panoramic, în care se zăresc scăldându-se câțiva turiști. În jurul acesteia se află zona cu șezlonguri și plăci din lemn, unde se relaxează mai mulți oameni, iar în față, un spațiu verde cu flori, străbătut de o potecă pavată. Bazinul este delimitat, printr-un șir cu mici arbori, de plaja înconjurată de terase acoperite cu vegetație, pe suprafața căreia sunt așezate câteva construcții de diferite culori, în formă de iglu, urmate de o clădire cu un singur nivel. În jumătatea superioară a imaginii se află hotelul Belvedere, mărginit, în stânga, de scările ce duc la nivelul de primire, iar în dreapta, de faleza înaltă. În spate se găsesc hotelurile Moldova, Muntenia și Oltenia, între cele două din urmă fiind vizibil, parțial, un alt bloc-turn din stațiune.
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: I. Petcu
  • Observații: Hotelurile Panoramic și Belvedere fac parte, împreună cu hotelul Amfiteatru, din Phoenicia Blue View Resort. Fostul Complex Amfiteatru-Panoramic-Belvedere a fost construit la începutul anilor '70, echipa de proiectare fiind formată din arhitecții Șerban Manolescu, Radu Mănăilă, Dan Ioanovici, Răzvan Florea, Simona Matei, Carmen Beldiman, Mircea Cristescu și Mircea Anania. Complexul Sea View Apartments, fostul hotel Moldova, este situat în centrul stațiunii Olimp, în imediata apropiere a Phoenicia Blue View Resort, fiind construit cu un regim de înălțime cu subsol, parter și 15 etaje. Hotelul Pam Beach, fostul hotel Muntenia, complet renovat în anul 2012 și modernizat în anul 2021, este situat în centrul stațiunii Olimp, la o distanță de 100 de metri față de plajă, fiind dispus paralel cu țărmul Mării Negre și format din 13 etaje. Mai multe informații pot fi citite accesând: https://hotelpambeach.ro/. Hotelul Oltenia face parte din Complexul Hotelier Steaua de Mare, fiind unul dintre cele șapte blocuri-turn din stațiunea Olimp. Acesta are o arhitectură contemporană, fiind situat pe malul Mării Negre, la o distanță de aproximativ 100 de metri față de plajă. Detaliile sunt disponibile aici: https://www.complexsteauademare.ro/hotel-oltenia-olimp/.
  • Descriptori: hotel Panoramic; hotel Belvedere; Phoenicia Blue View Resort; Sea View Apartments; hotel Moldova; hotel Pam Beach; hotel Muntenia; hotel Oltenia; stațiunea Olimp; Olimp; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; resort; stațiune; mare; litoral; sezon estival; turism; vară; peisaj marin; piscină;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 16 septembrie 1975

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Olimp
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Amfiteatru nr. 6; Strada Olimp nr. 4; Strada Olimp; Strada Olimp nr. 8
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_025_a_7619_litoral_Olimp; STOMFF_CP_026_a_7619_litoral_Olimp STOMFF_CP_027_a_7620_litoral_Olimp; STOMFF_CP_028_a_7620_litoral_Olimp STOMFF_CP_035_a_7624_litoral_Olimp; STOMFF_CP_036_a_7624_litoral_Olimp STOMFF_CP_037_a_7625_litoral_Olimp; STOMFF_CP_038_a_7625_litoral_Olimp STOMFF_CP_039_a_7626_litoral_Olimp; STOMFF_CP_040_a_7626_litoral_Olimp STOMFF_CP_041_a_7627_litoral_Olimp; STOMFF_CP_042_a_7627_litoral_Olimp STOMFF_CP_043_a_7628_litoral_Olimp; STOMFF_CP_044_a_7628_litoral_Olimp STOMFF_CP_045_a_7629_litoral_Olimp; STOMFF_CP_046_a_7629_litoral_Olimp