CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BRĂDUȚ COVALIU. PĂMÂNTUL COPIILOR, BALOANE ROȘII

  • Nume actual subiect: Pământul copiilor. Baloane roșii, tablou de Brăduț Covaliu
  • Descriere: Tabloul „Pământul copiilor. Baloane roșii” semnat de către artistul Brăduț Covaliu, reprezentant al realismului socialist.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Artistul Brăduţ Covaliu s-a născut la 1 aprilie 1924, în Sinaia. A decedat în 1991 în Bucureşti. Între 1942-1947, a studiat la Academia de arte frumoase din Bucureşti avându-l ca profesor la pictură pe Jean Al. Steriadi. A debutat în 1973, expunând la Salonul Oficial, apoi a participat cu regularitate la expoziţiile oficiale (republicane şi municipale) precum şi la numeroase expoziţii de grup în ţară şi peste hotare, pe toate continentele. În 1962, reprezintă România la Bienala de la Veneţia. În 1963, este ales secretar al Uniunii Artiştilor Plastici, iar în 1968, este ales Preşedinte al aceluiaşi for. Din 1969, desfăşoară activitate didactică la Institutul pedagogic din Bucureşti, apoi la Institutul „N. Grigorescu”. În 1977, cu ocazia organizării celei de-a 13-a expoziţii la Buzău, donează 160 de lucrări muzeului din acest municipiu, întregind această donaţie, în 1980, cu alte 140 de lucrări. De-a lungul vieţii sale i s-au decernat numeroase premii şi distincţii.
  • Descriptori: tablou; pictură; Brăduț Covaliu; realismul socialist; artă;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_025_a_000011; STOMFF_CP_026_r_000011 STOMFF_CP_041_a_000018; STOMFF_CP_042_r_000018 STOMFF_CP_055_a_000025; STOMFF_CP_056_r_000025 STOMFF_CP_091_a_000043; STOMFF_CP_092_r_000043 STOMFF_CP_109_a_000052; STOMFF_CP_110_r_000052 STOMFF_CP_121_a_000058; STOMFF_CP_122_r_000058 STOMFF_CP_127_a_000061; STOMFF_CP_128_r_000061 STOMFF_CP_129_a_000062; STOMFF_CP_130_r_000062