CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CURTEA DE ARGEȘ. BISERICA DOMNEASCĂ (XIV)

  • Nume actual subiect: Biserica domnească de la Curtea de Argeș
  • Descriere: Arhitectura bisericii este una de tip bizantin, planul bisericii aparținând tipului „cruce greacă înscrisă”, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit. Ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor datează din secolul al XVII-lea, când biserica a fost renovată. Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Argeș e de dimensiuni mari: dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior al planului său are 14,55x23,50 m, iar înălțimea, măsurată la vârful acoperișului turlei, atinge 23,00 m. Volumul interior, bine echilibrat, cuprinde trei încăperi distincte: un pronaos îngust (2,80 m), un naos spațios (11,80 x 12,40 m) și altarul compus dintr-o absidă mare, centrală, încadrată de două absidiole. Naosul, încăperea principală și cea mai caracteristică a bisericii, cuprinde în mijloc patru stâlpi, dispuși în plan pe o formă pătrată. Prin intermediul acestora, interiorul este împărțit în trei compartimente lungi, trei nave: una mediană, largă, și două laterale, mai înguste, prelungite fiecare spre răsărit cu câte o absidă.
  • Autor subiect: Basarab I, domnitor; Nicolae Alexandru, domnitor; Vlaicu Vodă, domnitor
  • Datare subiect: 1352
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: AG-II-m-A-13647.01
  • Cod RAN: RAN: 13631.07.02
  • Observații: Construcția bisericii a început sub domnia lui Basarab I, fiind continuată de Nicolae Alexandru (1352-1364) și terminată o dată cu pictura murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vlaicu Vodă (1364-1377). Biserica este unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească
  • Descriptori: biserică; cult creștin ortodox; lăcaș de cult; Sfântul Nicolae; Basarab I; reședință voievodală; curte domnească;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Curtea de Argeș
  • UAT: municipiul Curtea de Argeș
  • Județ: Argeș
  • Adresa actuala: Strada Negru Vodă 2
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_6_053_a_000248;STOMFF_CP_6_054_r_000248 STOMFF_CP_6_057_a_000250;STOMFF_CP_6_058_r_000250 STOMFF_CP_30_0093_a_002093;STOMFF_CP_30_0094_r_002093 STOMFF_CP_30_0115_a_002104;STOMFF_CP_30_0116_r_002104 STOMFF_CP_24_ 0147_a_1505; STOMFF_CP_24_ 0148_r_1505 STOMFF_CP_34_0169_a_002408;STOMFF_CP_34_0170_r_002408 STOMFF_CP_37_a_6431_pestera; STOMFF_CP_38_r_6431_pestera STOMFF_CP_9379_a_Caras_Severin; STOMFF_CP_9379_r_Caras_Severin