CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BUCUREȘTI - HOTEL CAPITOL

  • Nume actual subiect: Hotel Capitol din București
  • Descriere: Fațada de sud a Hotelului Capitol și fântâna arteziană din fața Palatului Cercului Militar Național. Cele două aripi ale clădirii care corespund fronturilor de străzi sunt racordate printr-un volum de colţ cilindric, vertical, acoperit cu o cupolă decorată. Prin acest volum, arhitectul rezolvă şi aparatul de intrare, modificat astăzi faţă de imaginea iniţială, alături de o bună parte din parter. Faţada este realizată din trei registre principale, cel median şi cel superior fiind împărţite în câte două registre secundare fiecare. Registrul median are rolul de a ‘dizolva’ gradual desenul de bosaj al faţadei, astfel încât acesta devine aproape insesizabil pentru subregistrul median superior, dominat de pilaştri angajaţi de ordin colosal. Faţada care închide piaţa Fântânii Sărindari (Piaţa Tricolorului), paralelă cu Hotelul Bulevard are registrul superior împărţit diferit decât cel al faţadei dinspre Calea Victoriei, micşorând mansarda la un singur nivel şi înălţând astfel suprafaţa faţadei. Silueta eclectică a hotelului Capitol rămâne aproape neschimbata, cu excepţia parterului desigur, vechi de 100 de ani.
  • Autor subiect: Arghir Culina (arhitect)
  • Datare subiect: 1911
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: G. Gaciu
  • Cod LMI: B-II-m-B-19202
  • Observații: În 1950, în timpul comunismului, clădirea devine sediul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum- CENTROCCOP. În 1976 clădirea se închide și după renovări și modernizări, se redeschide sub numele de “Hotel Capitol”. Mai multe despre istoria hotelului Capitol se poate citi aici: https://hotelcapitol.ro/istorie
  • Descriptori: hotel Capitol; peisaj urban; Calea Victoriei; Palatul Cercului Militar Național; turism; cazare; monument istoric; Podul Mogoșoaia; Mânăstirea Sărindar; Hotel Louvru;
  • Editura: Sport-Turism
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: București-Sector 1
  • UAT: municipiul București
  • Județ: București
  • Adresa actuala: Calea Victoriei 29, București 010061
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_6_053_a_000248;STOMFF_CP_6_054_r_000248 STOMFF_CP_6_057_a_000250;STOMFF_CP_6_058_r_000250 STOMFF_CP_30_0093_a_002093;STOMFF_CP_30_0094_r_002093 STOMFF_CP_30_0115_a_002104;STOMFF_CP_30_0116_r_002104 STOMFF_CP_24_ 0147_a_1505; STOMFF_CP_24_ 0148_r_1505 STOMFF_CP_34_0169_a_002408;STOMFF_CP_34_0170_r_002408 STOMFF_CP_41_0009_a_002825;STOMFF_CP_41_0010_r_002825 STOMFF_CP_41_0011_a_002826;STOMFF_CP_41_0012_r_002826