CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

IAȘI. CASA V. POGOR. SALONUL JUNIMEA

  • Nume actual subiect: Salonul Junimea din Casa Memorială „Vasile Pogor”
  • Descriere: Salonul Junimea din casa Vasile Pogor cu mobilier, ferestre înalte cu draperi, sobă în colț și candelabru de cristal. În plan apropiat se află o masă rotundă și două scaune, iar în cel îndepărtat un pian.
  • Autor subiect: Vasile Pogor, vornicul
  • Datare subiect: 1850
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: D. F. Dumitru
  • Cod LMI: IS-II-m-B-04358.
  • Observații: Imobilul de azi adăpostește Muzeul Vasile Pogor. Casa a aparținut lui Vasile Pogor, unul dintre fondatorii celebrei societăți literare Junimea, şi a găzduit nenumărate şedinţe junimiste. Tot aici s-au pus bazele prestigioasei reviste Convorbiri literare (1867). În această casă, în 1874, revenit de la Viena, a fost găzduit şi Mihai Eminescu, după ce în 1872 citise la şedinţele Junimii . Imobilul, vândut în 1901 de Vasile Pogor, a trecut în proprietatea Principesei Maria Moruzzi şi, apoi, a fiului ei, istoricul şi omul politic Gh. I. Brătianu. După plecarea acestuia la Bucureşti, în 1938, casa este închiriată Rezidenţei Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, casele Pogor au fost sediu al comandamentelor trupelor sovietice, iar după 1945 au fost găzduite aici alte instituţii, până în 1968, când au fost declarate monumente istorice cu destinaţia muzeu de literatură. Săpăturile arheologice au relevat locuinţe subterane (bordeie din secolele XVI-XVII). Expoziţia permanentă, reorganizată şi inaugurată la 13 octombrie 2006, reuneşte aspecte de istorie literară parcurgând, pe etape, o perioadă de circa 150 de ani: literatură paşoptistă şi curentul de la revista Dacia literară, mişcarea literară de la Junimea – Convorbiri literare şi rolul ei în dezvoltarea literaturii moderne şi momentul literar Viaţa românească, perioada dintre cele două războaie mondiale. În muzeu se pot admira, printre altele, bastonul din lemn de abanos cu mâner de argint, care i-a aparţinut lui Costache Conachi; un tablou (Cap de bărbat) în ulei, semnat de Gh. Asachi; piese de mobilier care au aparţinut lui Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, Iacob Negruzzi, Garabet Ibrăileanu, I.M. Melik etc.; un pian Steinway & Sons (model 1859), care i-a aparţinut lui Duiliu Zamfirescu sau patefonul His Masters Voice, care a aparţinut lui G. Ibrăileanu. În Sala Rarităţi, se găsesc obiecte unice, ca: inelul sigilar din aur, cu piatră roşie al lui Mihai Eminescu; ceasul de buzunar, din argint, al lui Ion Creangă; ceasul de buzunar, din argint, al lui Vasile Pogor; ceasul din aur al lui Eremia Grigorescu; cartea de rugăciuni – manuscris a principesei Maria Gh. Sturdza, născută Ghica – una din puţinele cărţi rămase din celebra Bibliotecă Miclăuşeană; călimara din marmură a lui Mihail Kogălniceanu; cerceii din aur şi ametist ai actriţei Agatha Bârsescu; broşa din aur, confecţionată dintr-o monedă a Veronicăi Micle şi multe altele. Casa Pogor este secție a Muzeului Literaturii Române din Iași.
  • Descriptori: Vasile Pogor; literatură; istorie; Junimea; Convorbiri Literare; muzeu; salon, casă, imobil; Maria Moruzzi; Gheorghe I. Brătianu; Muzeul Literaturii Române;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Iași
  • UAT: Municipiul Iaşi
  • Județ: Iași
  • Adresa actuala: Strada Vasile Pogor nr. 4
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_6_053_a_000248;STOMFF_CP_6_054_r_000248 STOMFF_CP_6_057_a_000250;STOMFF_CP_6_058_r_000250 STOMFF_CP_30_0093_a_002093;STOMFF_CP_30_0094_r_002093 STOMFF_CP_30_0115_a_002104;STOMFF_CP_30_0116_r_002104 STOMFF_CP_24_ 0147_a_1505; STOMFF_CP_24_ 0148_r_1505 STOMFF_CP_34_0169_a_002408;STOMFF_CP_34_0170_r_002408 STOMFF_CP_41_0009_a_002825;STOMFF_CP_41_0010_r_002825 STOMFF_CP_41_0011_a_002826;STOMFF_CP_41_0012_r_002826