CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

STAȚIUNEA VENUS: 1. PISCINA HOTELULUI \'ILEANA\'; 2. HOTELUL \'VULTURUL\'; 3. HOTELUL \'PAJURA\'; 4. VEDERE DE PE PLAJĂ

  • Nume actual subiect: Hotel Adriana; Hotel Del Mar; Hotel Mera Sky; Hotel Mera Blue
  • Descriere: Colaj cu patru fotografii din stațiunea Venus. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine este hotelul Ileana, vedere parțială. În jumătatea superioară se află, în stânga, hotelul Ileana, iar în dreapta, mai mulți arbori înalți. În față se observă, străbătută de jardiniere cu flori de culori diferite, zona de relaxare ce înconjoară bazinul, pe marginea căruia se zăresc doi turiști. A doua imagine conține hotelurile Vulturul și Cocorul, vedere de ansamblu. În prim-plan se află, în față, hotelul Vulturul, restaurantul acestuia și parcarea în care staționează câteva vehicule, iar în spate, hotelul Cocorul. Pe latura inferioară se observă vegetație abundentă lângă un minicar, iar la distanță, o altă construcție. A treia imagine surprinde hotelurile Pajura, Cocorul și Vulturul, vedere de pe plajă. În partea de sus se remarcă cele trei hoteluri, iar în fața acestora, plaja aglomerată și marea. În depărtare se ivește un complex. În a patra imagine este hotelul Pajura, vedere de ansamblu. În centru se află hotelul Pajura, împrejmuit de copaci, iar în față, mai multe trepte. Jos, în colțul stâng, se observă parțial o mașină.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Hotelul Adriana, hostul hotel Ileana, este situat în stațiunea Venus, în imediata apropiere a Rezervației Naturale \'Mlaștina Hergheliei\'. Acesta a fost construit în anul 1970 și se află în proces de reparație din anul 2015. Hotelul Del Mar, fostul hotel Vulturul, cu 12 niveluri, este așezat pe malul lacului Venus, în centrul stațiunii cu același nume, aflându-se la 30 de metri depărtare de plajă. Mai multe informații pot fi citite accesând: https://delmarvenus.ro/. Hotelul Mera Sky, fostul hotel Cocorul și hotelul Mera Blue, fostul hotel Pajura, fac parte din Mera Resort. Complexul, format din cele două hoteluri și 49 de vile cu accente mediteraneene, este poziționat în centrul stațiunii Venus, în apropierea lacului.
  • Descriptori: hotel Adriana; hotel Ileana; hotel Del Mar; hotel Vulturul; hotel Mera Sky; hotel Cocorul; hotel Mera Blue; hotel Pajura; Mera Resort; lac Venus; Venus; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; resort; complex; lac; stațiune; mare; litoral; sezon estival; peisaj urban; peisaj marin; vară; turism; piscină; minicar;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Venus
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Nicolae Iorga; Strada Nicolae Iorga nr. 5; Strada Dem Rădulescu nr. 2
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_6_053_a_000248;STOMFF_CP_6_054_r_000248 STOMFF_CP_6_057_a_000250;STOMFF_CP_6_058_r_000250 STOMFF_CP_30_0093_a_002093;STOMFF_CP_30_0094_r_002093 STOMFF_CP_30_0115_a_002104;STOMFF_CP_30_0116_r_002104 STOMFF_CP_24_ 0147_a_1505; STOMFF_CP_24_ 0148_r_1505 STOMFF_CP_34_0169_a_002408;STOMFF_CP_34_0170_r_002408 STOMF_CP_50_0169_a_004026;STOMF_CP_50_0170_r_004026 STOMFF_CP_03_a_6048; STOMFF_CP_04_r_6048