CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CONSTANȚA - VEDERE SPRE CAZINOU

  • Nume actual subiect: Cazinoul din Constanța
  • Descriere: În prim-plan se vede Faleza Cazino și Marea Neagră, iar în plan îndepărtat Cazinoul din Constanța și clădiri din zonă.
  • Autor subiect: Petre Antonescu, Daniel Renard
  • Datare subiect: 1904-1910
  • Tip imagine: monocrom
  • Cod LMI: CT-II-m-A-02801
  • Observații: Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din orașul Constanţa a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I, fiind inaugurat la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. Inițial, planurile au fost întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care a proiectat o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, planurile au fost schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard. Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanței, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roșie pe post de spital de campanie, însă a fost şi clădirea lovită de schije. Pe 19 noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăşi functional. În 1934, arhitectul Daniel Renard a fost chemat pentru a efectua reparaţiile. Din 1941, Cazinoul a devenit gazdă pentru trupele germane. Din nou, a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici. Începând din anul 1948, a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral. Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988. (https://historia.ro/sectiune/general/povestea-casino-ului-abandonat-din-constanta-569217.html)
  • Descriptori: Cazinoul din Constanța; Marea Neagră; cazino; mare; faleză; clădire; peisaj; vară;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 24 iulie 1965

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Constanța
  • UAT: Municipiul Constanța
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: B-dul Regina Elisabeta nr. 4
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_107_a_6532_litoral_Constanta; STOMFF_CP_108_r_6532_litoral_Constanta STOMFF_CP_069_a_7526_litoral_Neptun; STOMFF_CP_070_r_7526_litoral_Neptun STOMFF_CP_095_a_7539_litoral_Neptun; STOMFF_CP_096_r_7539_litoral_Neptun STOMFF_CP_135_a_7559_litoral_Neptun; STOMFF_CP_136_r_7559_litoral_Neptun STOMFF_CP_027_a_Mănăstirea_Arnota_7889; STOMFF_CP_028_r_Mănăstirea_Arnota_7889 STOMFF_CP_9349_737_a_Buzias; STOMFF_CP_9349_738_r_Buzias STOMFF_CP_9350_739_a_Buzias; STOMFF_CP_9350_740_r_Buzias STOMFF_CP_9351_741_a_Buzias; STOMFF_CP_9351_742_r_Buzias