CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

N. VERMONT (1866 - 1932) „COȘARUL”

  • Nume actual subiect: Nicolae Vermont - Coșarul
  • Descriere: Vedere cu tabloul „Coșarul”, pictură în ulei pe pânză realizată de pictorul român Nicolae Vermont.
  • Datare subiect: 1900
  • Tip imagine: color
  • Observații: Nicolae Vermont (1866, Bacău – 1932, Bucureşti) a fost un pictor și gravor român, de origine evreu. Nicolae Vermont, pe numele său adevărat Isiodor Grünberg, A studiat la Școala de arte frumoase din București, cu Theodor Aman. Și-a continuat apoi studiile la München și la Paris. Ostil conformismului academic, Vermont s-a atașat mișcării de înnoire a grupului pictorilor independenți, numărându-se printre membrii fondatori ai societăților „Ileana” și „Tinerimea artistică”, în cadrul cărora a expus cu regularitate. În pictura de peisaj, înrudit ca viziune cu Nicolae Grigorescu, Vermont a lăsat imagini din Câmpulung și din Oltenia, de un lirism pur și delicat, valorificând atât spontaneitatea și acuitatea observației, cât și virtuozitatea desenului. Atras de compoziție, a excelat în pictura de gen inspirată din viața oamenilor simpli, pe care a zugrăvit-o cu multă căldură emoțională („Emigranții”, „Coșarul”, „Bragagiul”). Activitatea sa portretistică se manifestă încă din perioada tinereţii, când a demonstrat calităţi extraordinare de înţelegere a figurilor omeneşti. Centrat pe sublinierea trăsăturilor de ordin social – activităţile zilnice, ocupaţiile oamenilor portretizaţi – Nicolae Vermont sugerează în acelaşi timp, pe chipul acestora, şi trăsăturile sufleteşti, pe care un anumit tip de activitate îl imprimă unui individ. La limita dintre portret şi pictura de gen, două genuri picturale care se împletesc într-un mod original la Vermont, tablourile în care este înfăţişat omul aduc în prim plan personaje precum ţigănci, coşari, ţărănci, cimpoieri. În reprezentarea acestora, Vermont nu este preocupat de descrierea instrumentelor legate de ocupaţia personajelor, neglijează trăsăturile portretistice şi preferă să îmbine caracterizarea persoanajelor prin obiectele activităţii lor cu caracterizarea psihologică, reuşind astfel să creeze opere de mare valoare.
  • Descriptori: coșar; Nicolae Vermont; pictură; artă plastică; realism; Școala Românească de Pictură; pictură de gen; Tinerimea artistică;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_17_0137_a_000865; STOMFF_CP_17_0138_r_000865 STOMFF_CP_17_0233_a_000913; STOMFF_CP_17_0234_r_000913 STOMFF_CP_17_0103_a_000848; STOMFF_CP_17_0104_r_000848 STOMFF_CP_17_0129_a_000861; STOMFF_CP_17_0130_r_000861  STOMFF_CP_18_0121_a_000990; STOMFF_CP_18_0122_r_000990  STOMFF_CP_18_0151_a_001005; STOMFF_CP_18_0152_r_001005 STOMFF_CP_24_ 0121_a_1492; STOMFF_CP_24_ 0122_r_1492 STOMFF_CP_30_0081_a_002087;STOMFF_CP_30_0082_r_002087