CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

EFORIE NORD. IMAGINI DIN STAȚIUNE

  • Nume actual subiect: Colaj cu patru fotografii din Eforie Nord
  • Descriere: În prima fotografie din stânga sus se vede plaja de pe malul Lacului Belona și o familie cu un copil care stau la soare. În mijlocul fotografiei este Lacul Belona pe care se află turiști cu hidrobiciclete, iar în plan îndepărtat pe faleza înaltă se vede Ana Hotels Europa; A doua fotografie din dreapta sus este o imagine de sus a Hotelului Belona și plajei Belona unde se văd mulți turiști. În spatele hotelului se observă multă verdeață, un sens giratoriu și alte clădiri din apropiere. În fundal este Marea Neagră; A treia fotografie din stânga jos are în prim-plan Hotel Acapulco și digul din dreptul hotelului. Între hotel și dig se observă o porțiune de plajă și câțiva turiști. În fundal este Marea Neagră; În a patra fotografie din dreapta jos în prim-plan se observă o floare roșie și un spațiu verde pe care stă o familie pe cearceafuri la soare. În plan îndepărtat este Hotelul Steaua de Mare din cadrul Complexului Steaua de Mare, Delfinul&Meduza.
  • Autor subiect: Cezar Lăzărescu; G. M. Cantacuzino; Horia Creangă
  • Datare subiect: 1965-1971; 1940;1892-1943
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: C.P.C.S.
  • Cod LMI: CT-II-m-A-02880
  • Observații: Hotelul Europa, parte din Ana Hotels, de unde și actuala denumire Ana Hotels Europa, a fost construit în perioada 1965-1971 după planurile arhitectului Cezar Lăzărescu, (coautor arh. Dinu Gheorghiu, colaboratori: arhitecții Mihai Ricci, Mircea Ochinciuc, Mina Laurian, Violeta Constantinescu, Sursa: arhiva foto a UAR, fond Arhiva de imagine a revistei Arhitectura) într-o perioadă în care litoralul românesc începea să strălucească pe harta turismului internațional. Hotelul a fost renovat complet în anul 2003, când a fost preluat de Ana Hotels. În 2004, hotelul a inaugurat Ana Aslan Health Spa, care oferă tratamente tradiționale balneo-terapeutice, de înfrumusețare și anti-îmbătrânire marca Ana Aslan, precum și tratamente de relaxare și proceduri de întreținere corporală. Spa-ul are 46 de camere de tratament și piscină interioară cu apă sărată adusă direct din Lacul Techirghiol.(https://www.wall-street.ro/articol/Turism/183066/hotelul-europa-detinut-de-george-copos-împlineste-50-de-ani.html#gref); Hotelul Belona a fost ridicat la cererea marelui arhitect George Matei Cantacuzino. Acesta a mai avut și alte îndeletniciri ce au marcat istoria noastră, anume pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. Imobilul a fost contruit între anii 1934-1940 și este o arhitectură modernă având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, ce pot fi regăsite și la Hotelul Rex din Mamaia construit tot în intervalul acelorași ani, dar și alte construcții din București sau Brașov. G. M. Cantacuzino se foloseşte frecvent de forme metaforice pentru a da semnificaţie spaţiului construit. Hotelul Belona, asemenea unui pachebot care sparge valurile, simbolizează progresul şi puterea omului asupra mării, notează arhitectura-1906.ro. În zona hotelului a fost amenajată și gara Belona, dar și capul de linie pentru autobuze ce făceau curse între Constanța și Eforie Nord, dar și o stație de taxi, după cum relatează uct-media.com. Din nefericire, în 1960 gara a fost demolată. Hotelul a fost modernizat în anul 2003 şi a fost catalogat la 3 stele. El dispune în prezent de 4 etaje, lift modern, restaurant principal, autoservire, bar, parcare, terasă, centrală termica proprie, scări de acces, coridoare, rampă pentru persoanele cu handicap. (https://focuspress.ro/istoria-hotelului-belona-din-eforie-nord-construit-asemenea-unui-pachebot-care-sparge-valurile/); Operă a arhitectului Horia Creangă (1892-1943), figură marcantă a modernismului arhitectural românesc, această vilă menită a fi reședința de la mare a lui Mihai, moștenitorului coroanei, este construită pe faleză, preluând diferența de nivel a acesteia față de plajă. Amplasată într-o poziție mult avansată către mare, în raport cu celelalte vile din parcelarea Aristide Blank, la fel ca Hotelul Bellona proiectat de arh. G.M. Cantacuzino, marchează împreună cu acesta, ea la Nord și hotelul la Sud, limitele ansamblului de vile din parcelare. Expresie admirabilă a arhitecturii moderne, pentru a accentua raportarea la ansamblu, vila este orientată spre Est – Marea Neagră și spre Sud – ansamblul de vile, prin mari suprafețe vitrate și terase generoase care coboară către mare, oferind către Nord chiar o fațadă oarbă. La un an după construirea sa, vila avea să fie cedată către Yacht Club Eforie. După al Doilea Război Mondial funcționează ca hotel și bar-restaurant Acapulco. Recent, pe parcela învecinată, către Nord, a fost construit hotelul Union, lipit de fostul Yacht Club, cu o fațadă către plajă care înglobează, practic, semeața vilă a lui Horia Creangă, care nu se mai percepe ca o operă distinctă. (https://boemasiloisir.ro/portfolio/items/vila-marelui-voievod-mihai-yacht-club-club-acapulco-actual-restaurant-acapulco/); Complexul Steaua de Mare Eforie Nord situată la 10 km sud de Constanța, între mare și lacul Techirghiol, stațiunea Eforie Nord îmbină turismul recreativ cu cel balnear, fiind renumită în toata Europa pentru tratamentele cu factorii naturali existenți aici. Complexul Steaua de Mare cu cele trei hoteluri, Hotel Delfinul, Hotel Meduza și Hotel Steaua de Mare are un element favorizant, ce constă în disponibilitatea instalațiilor de încălzire centrală a clădirilor, ceea ce face posibilă extinderea activității turistice și balneare pe toată durata anului. (https://www.ofertesejurromania.ro/hotels/complexul-steaua-de-mare-eforie-nord/)
  • Descriptori: plajă; cearceaf; umbrelă; hidrobicicletă; Ana Hotels Europa; Lacul Belona; turist; Hotel Belona; Hotel Acapulco; Hotel Steaua de Mare; floare; dig; stațiune; peisaj; vară; litoral;
  • Editura: Editura Sport Turism
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 06 septembrie 1980

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Eforie Nord
  • UAT: Oraș Eforie
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Bulevardul Republicii nr. 13 ; Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 9; Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 44; Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 39
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_189_a_6635_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_190_r_6635_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_193_a_6637_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_194_r_6637_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_197_a_6639_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_198_r_6639_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_203_a_6642_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_204_r_6642_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_205_a_6643_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_206_r_6643_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_207_a_6644_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_208_r_6644_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_211_a_6646_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_212_r_6646_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_213_a_6647_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_214_r_6647_litoral_Eforie_Nord