CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISERICA MĂNĂSTIRII SUCEVIȚA (MONUMENT ISTORIC, SEC. XVI )

  • Descriere: Peisaj de vară cu Mănăstirea Sucevița fotografiată din lateral. Pe fundal se observă o coamă de deal parțial împădurită.
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05651
  • Cod RAN: 150427.01
  • Observații: Mănăstirea Suceviţa este inclusă în grupul mănăstirilor din nordul Moldovei ridicate în secolele XV-XVI, deosebindu-se de acestea prin faptul că reprezintă rezultatul unei sume de ctitori – familia Movileştilor, şi nu a unuia singur cum se întâmplă în alte cazuri. Despre ctitorii mănăstirii Suceviţa cunoaștem din diverse documente, neavând o pisanie care să precizeze numele celor ce au ridicat-o sau data construcţiei. Este cunoscut faptul că iniţiativa înălţării aşezământului monahal se datorează lui Gheorghe Movilă, care de tânăr s-a dedicat vieţii monahale, îmbrăcând hainele de călugăr la Mănăstirea Probota. Acesta a urcat treptele ierarhiei bisericeşti până la episcopatul Rădăuţilor, devenind ulterior mitropolit al Moldovei. Perioada sihăstriei de călugări a fost organizată în jurul unei biserici de lemn, ridicată la începutul secolului al XIV-lea, locul acesteia fiind amintit astăzi de o cruce (pe locul Sfântului Altar) pe muntele Furcoi din faţa actualei mănăstiri. De asemenea s-a perpetuat sărbătorirea hramului ei – Schimbarea la Faţă a Domnului (6 august) – ca hram al Mănăstirii Suceviţa (deşi biserica mare din incintă are hramul Învierea Domnului). Lucrările de înălţare a ansamblului monahal se desfăşoară în perioada anilor 1582-1586, când fraţii Movilă ajung sfetnicii de încredere ai voievodului Petru Şchiopul (1582 – 1591), şi întruchipează măsura pretenţiilor şi posibilităţilor unor boieri foarte bogaţi si conştienţi în acelşi timp de ascendenţa lor princiară. Principalul ctitor al construcţiei de piatră a mănăstirii, al casei domneşti, al chiliilor călugăreşti, precum şi iniţiatorul pictării interioare şi exterioare a bisericii este considerat Ieremia Movilă, fost vornic în divanul lui Petru Şchiopul şi domn al Moldovei din 1595 până la moartea sa, în 1606. Alături de acesta, într-un tablou votiv de o factură mai specială, aflat în naosul bisericii, este înfăţişat un ctitor mai puţin cunoscut al Mănăstirii Suceviţa - Teodosie Barbovschi. Frate de călugărie al lui Gheorghe Movilă la Probota, Teodosie Barbovschi îi va urma acestuia în calitate de mitropolit al Moldovei. Mai multe detalii puteți afla accesând următorul link: https://manastirea-sucevita.ro/despre/istoria/
  • Descriptori: biserică; mănăstire; monument istoric; frescă; pictură; religie; Mănăstirea Sucevița; ansamblu monumental;;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Bucovina
  • Localitate: Sucevița
  • UAT: Suceviţa
  • Județ: Suceava
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_718_a_4828; STOMFF_CP_719_r_4828 STOMFF_CP_123_a_5585; STOMFF_CP_124_r_5585 STOMFF_CP_9303_189_a_Anina; STOMFF_CP_9303_190_r_Anina STOMFF_CP_12918_a_Castelul_Peles025; STOMFF_CP_12918_r_Castelul_Peles026 STOMFF_CP_12920_a_Castelul_Peles029; STOMFF_CP_12920_r_Castelul_Peles030 STOMFF_CP_12921_a_Castelul_Peles031; STOMFF_CP_12921_r_Castelul_Peles032 STOMFF_CP_12922_a_Castelul_Peles033; STOMFF_CP_12922_r_Castelul_Peles034 STOMFF_CP_12923_a_Castelul_Peles035; STOMFF_CP_12923_r_Castelul_Peles036