Nume actual subiect: Vara: pictură realizată de Jacob Jordaens (1593-1678)
Descriere:
Lucrarea este un studiu ce reunește trei personaje pe care artistul le-a folosit în două dintre operele sale de referință: „Tributul Sfântului Petru” (Statens Museum for Kunst, Copenhaga) și „Ofranda pentru Ceres” (Museo del Prado, Madrid), ambele pictate către 1623 - 1625.
Observații:
Jacob Jordaens a fost, alături de Peter Paul Rubens și Anthony van Dyck, unul dintre marii pictori ai barocului flamand. A fost un exponent de seamă al Școlii de pictură de la Anvers și a jucat un rol important în evoluția picturii flamande a secolului al XVII-lea. A fost influențat de artiști italieni ca Caravaggio, Veronese sau Bassano, dar nu a călătorit niciodată în Italia. A pictat scene religioase, mitologice, alegorice și de gen, folosind culori vii și expresive.