CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BUCUREȘTI. BIBLIOTECA CENTRALĂ DE STAT

  • Nume actual subiect: Camera de Comerț și Industrie București
  • Descriere: Palatul are două etaje, mansardă, pod și subsol și o suprafață construită de 1957 mp. Clădirea are fațade monumentale, bogat decorate, frontoane rotunde, cornișe întrerupte și mansarde cu lucarne. Intrarea principală, pe colț, cu balconul curb scos în consola peste care domină un arc în plin centru, asemănător cu cel de la Casa de Depuneri și Consemnațiuni, formează elementul principal al edificiului. Lui Emil W. Becker i se datorează „ornamentația generală a fațadei noului Palat al Camerei de Comerț“, după cum declara însuși autorul, cu mândrie, într-un interviu în mai 1910. Frontonul semicircular care are la centru, sus, un ecuson cu un cap de leu (basorelief), încadrat de două personaje alegorice adosate, în stânga Industria (o femeie îmbrăcată în voaluri, ce-și sprijină mâna stângă pe coada unui ciocan), iar în dreapta Comerțul (zeul Mercur, ce ține în mâna stângă caduceul, iar în dreapta o ancoră). Personajele, realizate în piatră, ronde-bosse, la dimensiuni naturale, exprimă noblețe și gravitate. Primele două niveluri ale clădirii sunt tratate în bosaj, iar celelalte cu pilaștri și capitele ionice. În ansamblu se remarcă o gradație în tratarea arhitecturală a palatului, de la postamentul masiv din piatră la balustradele forjate ale balcoanelor etajului superior. Fosta sală a Bursei, de formă elipsoidală, fosta sală a ședințelor Camerei, vestibulul, scara de onoare sunt toate realizate cu multă măiestrie. Fosta sală de consiliu are plafonul și cele patru panouri de deasupra ușilor decorate în maniera pictorului Boucher. Atât pe exteriorul, cât și pe interiorul clădirii se poate identifica, cu ușurință, sigla Camerei de Comerț, mai mult sau mai puțin stilizată. (Sursă: site-ul web al Camerei de Comerț și Industrie București, https://ccib.ro/palatul-camerei-de-comert-si-industrie-bucuresti-2/arhitectura).
  • Autor subiect: Ștefan Burcuș, arhitect; Domenico Costa și Luigi Farabosco (antreprenori)
  • Datare subiect: 1911
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Gh. Dumitru-Maican
  • Cod LMI: B-II-m-A-18811
  • Observații: Palatul este ridicată la propunerea lui George G. Assan, președintele Camerei de Comerț București
  • Descriptori: palat; comerț; industrie; spațiu urban; peisaj urban; George G. Assan; Carol I;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Sectorul 3
  • UAT: Municipiul București
  • Județ: București
  • Adresa actuala: Strada Ion Ghica nr. 4
  • Adresa initiala: Strada Vestei
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_4_031_a_000221;STOMFF_CP_4_032_r_000221 STOMFF_CP_14_0085_a_000636;STOMFF_CP_14_0086_r_000636 STOMFF_CP_27_0117_a_001812;STOMFF_CP_27_0118_r_001812  STOMFF_CP_26_ 0015_a_001674; STOMFF_CP_26_ 0016_r_001674  STOMFF_CP_26_ 0085_a_001709; STOMFF_CP_26_ 0086_r_001709 STOMFF_CP_34_0169_a_002408;STOMFF_CP_34_0170_r_002408 STOMFF_CP_38_0059_a_002574;STOMFF_CP_38_0060_r_002574 STOMFF_CP_161_a_4389;STOMFF_CP_161_r_4389