- Nume actual subiect: Colaj din 5 fotografii din Constanța
-
Descriere:
În stânga sus în prim-plan se află B-dul Mamaia, iar în plan îndepărtat se observă terasa restaurant a unui hotel din Mamaia; În partea stângă la mijloc în prim-plan se observă trei bărbați la pescuit pe Lacul Siutghiol, iar în plan îndepărtat se văd lacul și malul opus cu clădiri din Mamaia; În partea stângă jos în prim-plan se vede o stradă care duce către Satul de vacanță din Mamaia și două autoturisme parcate, iar în plan îndepărtat se pot observa căsuțele din Satul de vacanță; În partea dreaptă sus în prim-plan se află cădirea Teatrului de Stat din Constanța, iar în partea dreaptă jos în prim-plan se văd turiști pe plajă, iar în plan îndepărtat se află Hoteluri din Mamaia.
- Datare subiect: Teatrul de Stat - 1951
- Tip imagine: color
-
Observații:
Construcția hotelurilor din stațiunea Mamaia a început în anii 60. În imagine este unul din hotelurile de înalțime mică cu o terasă restaurant generoasă construit în acea perioadă; Lacul Siutghiol (Süt gölü, în traducere Lacul de lapte) are o lungime de 7,5 km si o latime de 2,5 km și este separat de mare printr-un cordon litoral, pe seama căruia a luat naștere plaja Mamaia. Fostul țărm al mării, în zona căruia s-a instalat lacul, este constituit din depozite de vârstă jurasică, cretacică și sarmațiană, reprezentate mai ales prin calcare. În partea vest a Lacului Siutghiol, în dreptul localității Ovidiu, apare o mică insulă formată din depozite de vârstă cretacică. În partea de sud a Siutghiolului se află Lacul Tăbăcăriei. Ambele lacuri conțin apă dulce, care deversează în mare în vecinătatea Institutului de Cercetări Oceanografice, nivelul său piezometric fiind cu 2.50 m deasupra celui al Mării Negre. Atât pe marginea vestică, precum și pe fundul lacului, este cunoscută prezența a numeroase izvoare de apă dulce care alimentează lacul. (https://locuridinromania.ro/judetul-constanta/orasul-constanta/lacul-siutghiol.html); Satul de Vacanță, un complex de agrement situat în sudul stațiunii, este un alt punct major de interes din Mamaia. Acesta a fost gândit sub forma unui muzeu al satului menit să promoveze cultura și tradițiile românești, într-un spirit de distracție și relaxare. Satul de Vacanță este format din 31 de restaurante cu specific tradițional românesc. Clădirile în care funcționează aceste restaurante au arhitectura inspirată din stilurile populare ale mai multor județe și regiuni ale țării, iar în acest sens au fost și botezate specific (Casa Suceava, Casa Arad, Casa Vâlcea, etc.). Pe lângă complexul de restaurante tradiționale a fost adăugată și o componentă modernă, un parc de distracții cu mașinuțe, montagne-rousse și alte jocuri și instalații distractive. (https://www.litoralulromanesc.ro/satul_de_vacanta.html); Teatrul de Stat Constanţa este o instituţie publică de cultură, aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Constanţa. Este un teatru de repertoriu, unica instituţie de acest gen din Dobrogea. Teatrul a fost fondat în anul 1951 şi a funcţionat, de-a lungul timpului, sub mai multe denumiri. De la întemeiere și până în prezent teatrul a avut mai multe titulaturi: Teatrul de Stat Constanța în perioada 1951-1970, apoi a devenit Teatrul de Dramă și Comedie, între anii 1970-1974. Titulatura lui se schimbă și ia numele Teatrul Dramatic între 1974 și 1992, dar și această titulatură este modificată în 1992 în Teatrul Dramatic Ovidius care rămâne până în anul 2004. Între anii 2004 și 2007 i se schimbă titulatura cu Teatrul Național Constanța. În fine, din anul 2007 revine la numele inițial de Teatrul de Stat Constanța, pe care îl păstrează și acum. (https://www.teatruldestatconstanta.ro/despre-tsc); Stațiunea Mamaia a început să fie construită din necesitatea poporului român de a avea o plajă amenajată, modernă, după ce fosta plajă La Vii nu se mai putea folosi din cauza noului port maritim din 1899. Meritele primelor amenajări ale stațiunii Mamaia îi revin primarului din acea vreme, Ion Bănescu. Astfel, inaugurarea noii stațiuni (Mamaia) a avut loc pe 22 august 1906, iar turiștii din acea vreme au putut vedea primele spații turistice pe cordonul de nisip dintre mare și Siutghiol. (https://a1.ro/news/social/nu-o-sati-vina-sa-crezi-iata-cum-arata-mamaia-in-urma-cu-mai-bine-de-100-de-ani-istoria-statiunii-id787090.html)
-
Descriptori:
Lacul Siutghiol;
Teatrul de Stat;
Satul de vacanță;
hotel;
terasă;
bulevard;
lac;
undiță;
pescar;
teatru;
plajă;
clădire;
om;
umbrelă;
peisaj;
vară;
- Editura: OSETCM
- Expediată: Nu
- Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
-
Localitate: Constanța
- UAT: Municipiul Constanța
- Județ: Constanța
- Adresa actuala: Teatrul de Stat - B-dul Ferdinand nr. 11
- Adresa initiala:
- Stat: România
3