CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

OLIMP - IMAGINI DIN STAȚIUNE

  • Nume actual subiect: Plaja Olimp; Sea View Apartments; Hotel Pam Beach; Hotel Belvedere
  • Descriere: Colaj cu trei fotografii din stațiunea Olimp. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine este plaja Olimp, vedere panoramică. În prim-plan se află plaja plină cu turiști și umbrele, golfurile artificiale ce se sfârșesc cu șiruri cu stabilopozi și marea. A doua imagine conține hotelurile Moldova și Muntenia, vedere de la fereastră. În prim-plan se zăresc cele două hoteluri, iar în fața acestora, mai mulți arbori înalți, parcarea în care staționează mașinile și un drum în pantă, mărginit de suprafețe cu vegetație. În depărtare se găsesc alte două blocuri-turn. În a treia imagine sunt hotelurile Belvedere și Moldova, vedere de pe terasă. În prim-plan, în jumătatea superioară se află, în stânga, hotelul Moldova, iar în dreapta, hotelul Belvedere. În față se observă terasa cu mese și felinare și scările ce coboară spre zona de relaxare, unde se văd mai mulți copaci și, în centru, o statuie. În depărtare se află plaja aglomerată și marea.
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: CPCS
  • Observații: Plaja din Olimp, cuprinsă între satul 23 August și stațiunea Neptun, are dimensiuni reduse și intrare în apă abruptă. Aceasta este, în partea nordică, lată și străbătută de golfuri artificiale, create pentru a împiedica eroziunea, iar în cea sudică, îngustă și mărginită de o faleză înaltă, cu vegetație bogată. Complexul Sea View Apartments, fostul hotel Moldova, este situat în centrul stațiunii Olimp, în imediata apropiere a Phoenicia Blue View Resort, fiind construit cu un regim de înălțime cu subsol, parter și 15 etaje. Hotelul Pam Beach, fostul hotel Muntenia, complet renovat în anul 2012 și modernizat în anul 2021, este situat în centrul stațiunii Olimp, la o distanță de 100 de metri față de plajă, fiind dispus paralel cu țărmul Mării Negre și format din 13 etaje. Mai multe informații pot fi citite accesând: https://hotelpambeach.ro/. Hotelul Belvedere face parte, împreună cu hotelurile Amfiteatru și Panoramic, din Phoenicia Blue View Resort, având simplu tract și fiind alcătuit din trei niveluri de cazare dispuse deasupra celui de primire și patru niveluri de cazare încastrate în taluzul falezei, situate sub acesta. Fostul Complex Amfiteatru-Panoramic-Belvedere a fost construit la începutul anilor '70, echipa de proiectare fiind formată din arhitecții Șerban Manolescu, Radu Mănăilă, Dan Ioanovici, Răzvan Florea, Simona Matei, Carmen Beldiman, Mircea Cristescu și Mircea Anania.
  • Descriptori: plaja Olimp; Sea View Apartments; hotel Moldova; hotel Pam Beach; hotel Muntenia; hotel Belvedere; Phoenicia Blue View Resort; stațiunea Olimp; Olimp; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; plajă; hotel; resort; stațiune; mare; litoral; sezon estival; turism; vară; peisaj marin; golf;
  • Editura: Editura Sport-Turism
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 28 august 1978

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Olimp
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Olimp; Strada Olimp nr. 4; Strada Olimp; Strada Amfiteatru nr. 6
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_007_a_000003; STOMFF_CP_007_r_000003 STOMFF_CP_016_a_000007; STOMFF_CP_018_r_000007 STOMFF_CP_019_a_000008; STOMFF_CP_020_r_000008 STOMFF_CP_021_a_000009; STOMFF_CP_022_r_000009 STOMFF_CP_023_a_000010; STOMFF_CP_024_r_000010 STOMFF_CP_045_a_000020; STOMFF_CP_046_r_000020 STOMFF_CP_097_a_000046; STOMFF_CP_098_r_000046 STOMFF_CP_157_a_000076; STOMFF_CP_158_r_000076