CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MAMAIA - CASĂ DE ODIHNĂ

  • Descriere: Vedere cu fosta vilă Regală de la Mamaia văzută dinspre mare. În imagine se poate vedea grădina din curtea vilei, intrarea cu scară și fațada estică a monumentului.
  • Datare subiect:
  • Tip imagine: monocrom
  • Cod LMI: CT-II-m-A-02896
  • Observații: Monumentul surprins în fotografie este Vila Regală de la Mamaia, monument istoric de interes național. A fost construită între 1923 și 1926 de arhitectul italian Mario Stoppa şi construit de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. Palatul aparținea reginei Maria însă nu a locuit niciodată aici. Regina l-a dăruit prințesei și ulterior reginei Maria și fiului acesteia Mihai. În anul 1948 a fost naționalizat de autoritățile comuniste fiind transformat în restaurant pentru nomenclatură. După decembrie 1989 vila a găzduit restaurante și cluburi ale căror denumire făceau referire la destinația originală a acestuia. În prezent face obiectul unor dispute legale și, din păcate, se află într-o stare de conservare precară. Grădina care se vede în cartea poștală de la începutul anilor 50 a dispărut în prezent, din păcate, fiind înlocuită cu o piscină. Cartea poștală a fost expediată pe 27 iulie 1954.
  • Descriptori: Republica Populară România; Vila Regală din Mamaia; Palatul Regal din Mamaia; Castelul Reginei Maria din Mamaia; monument istoric; monument; castel; grădină;
  • Editura: Librăria Noastră
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 1954-07-27

Localizare
  • Localitate: Mamaia
  • UAT: Constanța
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: centrul stațiunii Mamaia
  • Adresa initiala: centrul stațiunii Mamaia
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_035_a_000117; STOMFF_CP_2_035_r_000117 STOMFF_CP_10_0001_a_000454; STOMFF_CP_10_0002_r_000454 STOMFF_CP_11_ 0035_a_000486; STOMFF_CP_11_ 0036_r_000486 STOMFF_CP_11_ 0055_a_000496; STOMFF_CP_11_ 0056_r_000496 STOMFF_CP_14_0001_a_000594; STOMFF_CP_14_0002_r_000594 STOMFF_CP_19_0145_a_1152;STOMFF_CP_19_0146_r_1152 STOMFF_CP_19_0205_a_1182;STOMFF_CP_19_0206_r_1182 STOMFF_CP_19_0225_a_1192;STOMFF_CP_19_0226_r_1192