CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BAIA MARE. VEDERE DIN PIAȚA VICTORIEI

  • Nume actual subiect: Platoul București sau Piața Revoluției
  • Descriere: Imagine din Piața Victoriei din Baia Mare, numită în prezent Platoul București. În centrul fotografiei se află piața, pavată, în partea dreaptă este statuia Minerului, iar în plan secundar o clădire de locuit. În partea stângă, spate este Restaurantul București, actualul Hotel Rivulus.
  • Tip imagine: monocrom
  • Observații: Atât părți din Hotelul Rivulus, cât și piața au suferit transformări de-a lungul timpului. În ceea ce privește hotelul, la baza acestuia au fost adăugate noi anexe, iar în piață au fost instalate fântâni arteziene. Platoul București sau Piața Revoluției este o piațetă urbană construită în anii 60. În perioada interbelică aici se aflau clădirile unei foste unități militare de vânători de munte. Acestea au fost demolate rând pe rând, în loc fiind construit cartierul de blocuri Lenin. Nașterea zonelor de blocuri a început din actuala Piață a Revoluției, continuând apoi în cartierul Săsar. S-a pornit cu blocurile de pe partea Prefecturii, apoi s-a deschis front de lucru și pe actuala stradă a culturii, până la capătul străzii Progresului. Tipul de construcții era copiat după blocurile din URSS, parter plus două sau trei etaje. După un timp, arhitecții și constructorii români au început să dea un aspect autohton cât de cât. Construcțiile din Centrul Nou (actuala Piață a Revoluției), au fost înălțate inițial cu doar trei etaje deasupra magazinelor de la parter. (sursă: Dragomir Ignat, Piața Revoluției, în Dorin Ștef (editor), Baia Mare de altădată. Baia Mare în timpul regimului comunist (1945-1989), Baia Mare, 2013, p. 83, sursă web: https://biblioteca-digitala.ro/reviste/carte/stef-dorin_Baia-Mare-de-altadata-vol-I_2013.pdf)
  • Descriptori: Baia Mare; piața Victoriei; Platou București; piață; clădire; statuie; peisaj urban; vară; Piața Revoluției; Piața Revoluției din Baia Mare; Centru Nou; Centru Nou din Baia Mare; arhitectură utilitaristă; perioada comunistă; oraș comunist; bloc; bloc de locuințe; realism socialist; socialism; comunism;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 25 februarie 1965

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Baia Mare
  • UAT: Municipiul Baia Mare
  • Județ: Maramureş
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_8_0042_a_000343;STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_9_0131_a_000412;STOMFF_CP_9_0132_r_000412 STOMFF_CP_9_0171_a_000432;STOMFF_CP_9_0172_r_000432 STOMFF_CP_11_ 0047_a_000492; STOMFF_CP_11_ 0048_r_000492 STOMFF_CP_14_0033_a_000610;STOMFF_CP_14_0034_r_000610 STOMFF_CP_15_0005_a_000677;STOMFF_CP_15_0006_r_000677 STOMFF_CP_30_0011_a_002052;STOMFF_CP_30_0012_r_002052 STOMFF_CP_30_0019_a_002056;STOMFF_CP_30_0020_r_002056