CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

1. STAȚIUNEA NEPTUN: VEDERE; 2. TECHIRGHIOL: SANATORIUL; 3. TECHIRGHIOL - VEDERE

  • Nume actual subiect: 1. Hotel Neptun; 2. Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol; 3. Lacul Techirghiol
  • Descriere: Colaj cu trei fotografii din Neptun și Techirghiol. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine se află, în dreapta, hotelul Neptun, iar în stânga, restaurantul și parcarea acestuia. În față se observă strada principală pe care se află o mașină roșie, aleile și trotuarele pline cu turiști și mai multe spații verzi cu flori și arbori. În depărtare se observă lacul înconjurat de o zonă verde și marea. Pe lac se află o ambarcațiune cu vele. În a doua imagine este sanatoriul din Techirghiol, în fața căruia se observă parcarea, mai multe mașini staționate și câteva spații cu iarbă. A treia imagine conține lacul Techirghiol, văzut de pe faleza acestuia. În față se observă doi turiști stând pe o bancă, la umbra unui copac înalt, iar pe suprafața lacului, pontonul. În depărtare se zăresc câteva clădiri așezate într-o zonă cu vegetație abundentă.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Hotelul Neptun este situat în centrul stațiunii Neptun, în apropierea lacului Neptun I. Acesta a fost construit în anul 1967 de arhitecții Doru Dumitrescu și Cosma Iurov, având spațiile de cazare amplasate într-un corp de tip bară cu opt niveluri. Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol a fost inaugurat în anul 1899 după ce fundația "Eforia Spitalelor Civile" a cumpărat de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, în anul 1894, 100 de hectare de pământ în jurul lacului Techirghiol. În timpul construcției, mai mulți experți chimiști au analizat apa și au întocmit rapoarte cu privire la efectele miraculoase ale acesteia, lucrarea numită "Dare de seamă asupra Sanatoriului Maritim și a Stabilimentului balnear de la Techir-Ghiol", apărută în anul 1900, fiind rodul activității desfășurate de primul medic al spitalului, dr. Nicolae Marinescu Sadoveanu și internul său, dr. C. Vranialici. Alte detalii se află aici: https://sbtghiol.ro/. Lacul Techirghiol, cel mai întins lac salin din România, cunoscut pentru calitățile apei sărate și ale nămolului sapropelic, este situat pe țărmul Mării Negre, între localitățile Techirghiol, Eforie Nord și Eforie Sud. Acesta are o formă neregulată, fiind format dintr-un bazin central din care pornesc trei ramificații: un braț îndreptat spre localitatea Techirghiol de 2 kilometri lungime, unul îndreptat spre satul Tuzla de 3 kilometri lungime și al treilea îndreptat spre satul Urlichioi de 5 kilometri lungime.
  • Descriptori: hotel Neptun; sanatoriul Techirghiol; lacul Techirghiol; lacul Neptun I; lacul Neptun; Neptun; Techirghiol; municipiul Mangalia; oraș Techirghiol; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; stațiune; sanatoriu; lac; mare; litoral; turism; barcă;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Neptun Techirghiol
  • UAT: Municipiul Neptun; Oraș Techirghiol
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Trandafirilor; Strada Victor Climescu nr. 34-40; Techirghiol
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_15_0021_a_000685;STOMFF_CP_15_0022_r_000685 STOMFF_CP_17_0251_a_000922; STOMFF_CP_17_0252_r_000922 STOMFF_CP_24_ 0001_a_1432; STOMFF_CP_24_ 0002_r_1432 STOMFF_CP_28_0111_a_001868;STOMFF_CP_28_0112_r_001868 STOMFF_CP_28_0141_a_001883;STOMFF_CP_28_0142_r_001883 STOMFF_CP_28_0197_a_001911;STOMFF_CP_28_0198_r_001911 STOMFF_CP_672_a_4806; STOMFF_CP_673_r_4806 STOMFF_CP_24_ 0071_a_1467; STOMFF_CP_24_ 0072_r_1467