CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

TECHIRGHIOL - BISERICUȚA DE LEMN

  • Nume actual subiect: Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol
  • Descriere: Vedere cu bisericuța de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric din cadrul Mănăstirii cu hramul „Sfânta Maria” din Techirghiol. Fotografia este făcută dinspre est, de la una din porțile de intrare în curtea mănăstirii.
  • Autor subiect: Ion Doinaru (zugrav); Sofronie Chirilovici (episcop)
  • Datare subiect: 1760
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Alexandru Florescu
  • Cod LMI: CT-II-m-A-02916
  • Observații: Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol este un așezământ monahal recent ctitorit de patriarhul Justinian Marina în anul 1951. Locul aparținea Bisericii Ortodoxe Române din anul 1928, când Miron Cristea, primul patriarh al BOR, cumpăra la Techirghiol o vilă cu 16 camere, pe care o transforma în sanatoriu pentru clerul din întreaga țară. Mănăstirea cuprinde însă un monument mult mai vechi și cu o istorie mult mai zbuciumată. Este vorba de bisericuța de lemn, aflată în partea de vest a complexului monahal, spre strada Ovidiu. Este o biserică strămutată care aparținea inițial de satul Huduc din Valea Mureșului, localitate care se numește în prezent Maiorești. Biserica a fost construită între 1760 și 1761, fiind sființită de episcopul ortodox Sofronie Chirilovici de la Rășinari, având hramul „Sfinții Petru și Pavel”. A fost pictată de zugravul Ion Doinaru. În perioada imediat următoare devine o biserică a cultului greco-catolic. În anul 1931 este descoperită de regele Carol al II-lea care este impresionat de frumusețea arhaicului edificiu de cult și care hotărăște să strămute lăcașul de cult la castelul Pelișor din Sinaia. Hotărârea lui Carol este legiferată printr-o hotărâre de guvern din anul 1935. Translatarea se făcuse deja din anul 1934. Localnicii din satul numit de pe acum Maiorești primesc despăgubire din partea statului român, bani cu care își construiesc o nouă biserică, din piatră, clădită pe locul vechii biserici din lemn. În 1950 biserica din lemn se afla într-o stare precară de conservare. Patriarhul Justinian Marina se hotărăște de strămute vechea biserică aflată acum la Sinaia la sanatoriul clerical de la Techirghiol, unde va întemeia o mănăstire de maici. Biserica de lemn este restaurată cu această ocazia suferind și modificări importante. Întregul edificiu a fost înălțat pe un postament de piatră, și biserica își schimbă planul primind un priodvor sculptat și un turn de clopote cu foișor. Biserica din secolele XVIII și XIX avea o clopotniță separate, care dispăruse deja până la începutul secolului al XX-lea. Pereții bisericii sunt alcătuiți din bârne de stejar de grosime variabilă între 25 și 30 de cm, suprapuse orizontal și îmbinate în „coadă de rândunică”. Biserica a mai fost restaurată între 1984 și 1986.
  • Descriptori: Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol; Biserica de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Techirghiol; biserică de lemn; monument de cult; lăcaș de cult; ortodox; biserică; natură; vedere; mănăstire; Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din satul Maiorești;
  • Editura: Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: Ilizibilă

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Techirghiol
  • UAT: Oraș Techirghiol
  • Județ: Constanţa
  • Adresa actuala: Strada Ovidiu nr 5
  • Adresa initiala: sat Huduc (actual Maiorești), județul Mureș
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_10123_a_Techirghiol021; STOMFF_CP_10123_r_Techirghiol022 STOMFF_CP_10995_043_a_Bucuresti; STOMFF_CP_10995_044_r_Bucuresti STOMFF_CP_11001_055_a_Bucuresti; STOMFF_CP_11001_056_r_Bucuresti STOMFF_CP_11004_061_a_Bucuresti; STOMFF_CP_11004_062_r_Bucuresti STOMFF_CP_11040_133_a_Bucuresti; STOMFF_CP_11040_134_r_Bucuresti STOMFF_CP_11614_a_Cluj147; STOMFF_CP_11614_r_Cluj148 STOMFF_CP_11763_a_Sibiu079; STOMFF_CP_11763_r_Sibiu080 STOMFF_CP_13031_a_021; STOMFF_CP_13031_r_022