CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISERICA VORONEȚ (SEC. XV) NAOSUL

  • Nume actual subiect: Biserica Voroneț (sec. XV) Naosul
  • Descriere: Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos).
  • Datare subiect: secolul al XV-lea; 1488
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05675
  • Observații: În centrul unui sat situat la poalele Carpaţilor, pe sobrul fond verde al pădurii de brazi, se ridică o biserică simplă cu pereţii exteriori ornaţi în fresce – Mănăstirea Voroneț. Edificiul pare un Evangheliar iluminat larg deschis. Astfel l-au vrut demult pictorii anonimi şi cei care au comandat aceste picturi: pereţii tapisaţi cu fresce trebuiau să figureze ochilor privitorilor învăţătura Scripturii. Şi tot astfel se prezintă ea astăzi vizitatorilor din lumea întreagă emoţionaţi să descopere, în mijlocul unei naturi armonioase, un edificiu încă mai armonios, ridicat de mai bine de 500 de ani de mâini inspirate exprimând credinţa şi lirismul lor în piatră şi culoare. Biserica Mănăstirii Voroneţ este ctitoria slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt construită în 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni (din 26 mai la 14 septembrie). Mai multe informații despre aceasta puteți afla accesând link-ul: https://www.manastireavoronet.ro/prezentare-generala-manastirea-voronet/#Despre_Manastire
  • Descriptori: Biserica Voroneț; naos; pictură murală; pictură religioasă; edificiu religios; Moldova; Ștefan cel Mare;
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Voroneț
  • UAT: Oraș Gura Humorului
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: Strada Voroneț nr. 166
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_381_a_5714; STOMFF_CP_382_r_5714 STOMFF_CP_383_a_5715; STOMFF_CP_384_r_5715 STOMFF_CP_029_a_Mănăstirea_Putna_7890; STOMFF_CP_030_r_Mănăstirea_Putna_7890 STOMFF_CP_031_a_Mănăstirea_Putna_7891; STOMFF_CP_032_r_Mănăstirea_Putna_7891 STOMFF_CP_033_a_Mănăstirea_Putna_7892; STOMFF_CP_034_r_Mănăstirea_Putna_7892 STOMFF_CP_035_a_Mănăstirea_Putna_7893; STOMFF_CP_036_r_Mănăstirea_Putna_7893 STOMFF_CP_037_a_Mănăstirea_Putna_7894; STOMFF_CP_038_r_Mănăstirea_Putna_7894 STOMFF_CP_049_a_Mănăstirea_Putna_7900; STOMFF_CP_050_r_Mănăstirea_Putna_7900