CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISERICA VORONEȚ (SEC. XV). JUDECATA DE APOI. FAȚADA DE VEST. DETALIU. RAIUL

  • Nume actual subiect: Scena raiului din pictura exterioară de pe fațada de vest a Mânăstirii Voroneț
  • Descriere: Scena Judecății de Apoi, pictată pe peretele exterior al pronaosului bisericii Mânăstirii Voroneț. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei medievale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene. Fațada de vest, cu impresionanta scenă a Judecații de Apoi, este alcătuită compozițional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli așezați pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc - având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântărește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.
  • Autor subiect: Ștefan cel mare, domnitor
  • Datare subiect: 1488, biserică; 1547, pridvor
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05675
  • Cod RAN: 146600.01
  • Observații: Biserica are proporții mici, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, Face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială.
  • Descriptori: Mânăstirea Voroneț; frescă; pictură exterioară; Biserica Sfântul Gheorghe; judecata de apoi; raiul; Dumnezeu; iadul; Ștefan cel mare; Petru Rareș;
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Voroneț
  • UAT: oraș Gura Humorului
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: În marginea de est a localității Voroneț
  • Stat: Republica Socialistă România

SIMILARE
STOMFF_CP_25_0025_a_001548;STOMFF_CP_25_0026_r_001548 STOMFF_CP_48_0129_a_003704;STOMFF_CP_48_0130_r_003704 STOMFF_CP_48_0279_a_003779;STOMFF_CP_48_0280_r_003779 STOMFF_CP_49_0015_a_003801;STOMFF_CP_49_0016_r_003801 STOMFF_CP_49_0029_a_003808;STOMFF_CP_49_0030_r_003808 STOMFF_CP_49_0031_a_003809;STOMFF_CP_49_0032_r_003809 STOMFF_CP_49_0033_a_003810;STOMFF_CP_49_0034_r_003810 STOMFF_CP_49_0035_a_003811;STOMFF_CP_49_0036_r_003811