CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

TIMIȘOARA. INSTITUTUL DE MEDICINĂ, ACTUALA UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „VICTOR BABEȘ”

  • Descriere: Peisaj urban, stradal, ce surprinde fațada principală a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
  • Datare subiect:
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Mariana și Al. Mendrea
  • Observații: Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” este o instituție de învățământ superior din Timișoara, înființată la data de 30 decembrie 1944, ca urmare a semnării Decretului nr. 660 de către regele Mihai I. În anul 2011 a fost clasificată de Ministerul Educației în categoria universităților de educație și cercetare științifică. În cadrul UMFT funcționează trei facultăți: Medicină, Medicină Dentară și Farmacie. Universitatea poartă numele lui Victor Babeș, autorul primului tratat de bacteriologie din lume și fondatorul școlii românești de microbiologie.
  • Descriptori: facultate; institut; universitate; clădire; peisaj urban;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Banat
  • Localitate: Timișoara
  • UAT: Municipiul Timișoara
  • Județ: Timiş
  • Adresa initiala: Piața Eftimie Murgu 2
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_19_0013_a_1086;STOMFF_CP_19_0014_r_1086 STOMFF_CP_19_0069_a_1114;STOMFF_CP_19_0070_r_1114  STOMFF_CP_26_ 0003_a_001668; STOMFF_CP_26_ 0004_r_001668 STOMFF_CP_27_0017_a_001762;STOMFF_CP_27_0018_r_001762 STOMFF_CP_28_0057_a_001841;STOMFF_CP_28_0058_r_001841 STOMFF_CP_29_0071_a_001948; STOMFF_CP_29_0072_r_001948 STOMFF_CP_29_0107_a_001966; STOMFF_CP_29_0108_r_001966 STOMFF_CP_30_0025_a_002059;STOMFF_CP_30_0026_r_002059