CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

PLOIEȘTI

  • Nume actual subiect: Colaj cu șase imagini din Ploiești
  • Descriere: Imagini din Ploiești cu zona centrală și zonă industrială. În stânga-sus este Palatul Administrativ (ani de construcție 1968-1971, situat la kilometrul zero al municipiului, arhitect Sever Nițu). În dreapta-sus este Palatul Culturii (construcție începută înainte de primul război mondial sub îndrumarea arhitectului francez Ernest Doneau și finalizată în anul 1933 sub îndrumarea arhitectului Toma T. Socolescu, cu destinația de Palat al Justiției. În 1952 devine Palatul Culturii). Imaginea centrală este o vedere de sus a uneia dintre rafinăriile din Ploiești. Imaginea stânga-jos redă un peisaj urban cu parc și clădiri. În dreapta jos sunt două imagini mai mici, în cea de sus se vede construcția Halele Centrale și parcul din fața acestuia, iar în cea de jos este magazinul Omnia fotografiat de sus (construit după cutremurul din 1977).
  • Autor subiect: Sever Nițu; Ernest Doneau; Toma T. Socolescu
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: D.F. Dumitru; Al. Florescu
  • Descriptori: Ploiești; municipiu; turism; rafinărie; clădire; clădire administrativă; comunism; zonă industrială; Palatul Administrativ; Palatul Culturii; magazinul Omnia;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Ploiești
  • UAT: Municipiul Ploiești
  • Județ: Prahova
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_043_a_000019; STOMFF_CP_044_r_000019 STOMFF_CP_053_a_000024; STOMFF_CP_054_r_000024 STOMFF_CP_139_a_000067; STOMFF_CP_140_r_000067 STOMFF_CP_4_025_a_000218;
STOMFF_CP_4_026_r_000218 STOMFF_CP_4_019_a_000215;STOMFF_CP_4_020_r_000215 STOMFF_CP_6_059_a_000251;STOMFF_CP_6_060_r_000251 STOMFF_CP_6_063_a_000253;STOMFF_CP_6_064_r_000253 STOMFF_CP_7_6037_a_000281;STOMFF_CP_7_6038_r_000281