CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

SINAIA. HOTEL /”MONTANA/”

  • Nume actual subiect: Hotel Alexandrion Royal Experience
  • Descriere: Colaj compus din șase fotografii, din care în cinci dintre acestea ne sunt prezentate imagini interioare, din perioada comunistă, ale fostului Hotel Montana, astăzi Hotel Alexandrion Royal Experience. În prima imagine, din stânga, sus, se află sala-restaurant. În interiorul acesteia sunt mai multe scaune și mese. La una dintre mese se află două persoane, iar la o mică distanță față de ei este un chelner. Tavanul acesteia este decorat cu mai multe becuri. A doua imagine, în sensul acelor de ceasornic domină câmpul vizual al cărții poștale, ne înfățișează din lateral, într-un peisaj de iarnă, fațada hotelului și zona de acces a acestuia. În fața hotelului se află, de asemenea, două autobuze. A treia imagine prezintă detalii de la piscină. În piscină, dar și pe marginea acesteia se află mai multe persoane. În a treia fotografie se află una dintre camerele hotelului. În interiorul acestia se află două paturi, iar între ele este o noptieră. În a cincia imagine se află recepția. În zona biroului se află două persoane care cer informații de la receptioneră. Ultima imagine este cu una dintre camere. În centrul acesteia se află o masă cu patru scane, un televizor, iar pe pereți se observă două tablouri.
  • Datare subiect: secolul al XX-lea
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: A. Iancu
  • Observații: Cartea poștală a fost francată cu un timbru în valoare de 2 lei, emisiune "Artă populară", prima zi a emisiunii 22/12 1982, machetator Aurel Popescu (http://www.romaniastamps.com/) https://www.alexandrionexperience.ro
  • Descriptori: Sinaia; Prahova; Muntenia; Hotel Montana; Valea Prahovei; Hotel Alexandrion Royal Experience; oraș; peisaj urban; peisaj montan; turism; drumeție; istorie;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 30 iunie 1984

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Sinaia
  • UAT: Oraș Sinaia
  • Județ: Prahova
  • Adresa actuala: Bulevardul Carol I nr.24
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_16_0025_a_000756; STOMFF_CP_16_0026_r_000756 STOMFF_CP_29_0123_a_001974; STOMFF_CP_29_0124_r_001974 STOMFF_CP_0966_a_4947; STOMFF_CP_0967_r_4947 STOMFF_CP_0970_a_4949; STOMFF_CP_0971_r_4949 STOMFF_CP_03_a_5871_Maramures; STOMFF_CP_04_r_5871_Maramures STOMFF_CP_027_a_6554_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_028_r_6554_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_045_a_6563_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_046_r_6563_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_055_a_6568_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_056_r_6568_litoral_Eforie_Nord