CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

ANGELICA ȘI MEDOR

  • Nume actual subiect: Medor și Angelica: pictură realizată de Sebastian Ricci
  • Descriere: Subiectul tabloului, inspirat din "Orlando furioso" a lui Ariosto reprezintă momentul în care cei doi îndrăgostiți, seminuzi (modele de frumusețe clasicizantă) își scriu numele pe scoarța unui copac, încadrați de doi putti în mișcare, descendentă (cel din stânga, văzut din față) și respectiv ascendentă (cel din dreapta, redat din spate). Punerea în pagină a tabloului nostru, tipologia celor două personaje, atitudinile lor sunt comune cu cele ale lui Bachus și Ariadna din lucrarea cu același titlu aflată în Colecția Schönborn Pommersfelden Wiesentheid, o variantă mai puțin liberă a compoziției cu același titlu de la Chiswick House (Rizzi, 1989, Nr.40); trăsăturile Angelicăi sunt aproape identice cu cele ale Ariadnei, iar ale lui Medor cu cele ale lui Bachus, aspect ce ne determină să ne asociem opiniei lui Pietro Zampetti, conform căreia tabloul de la Sibiu a fost executat în deceniul doi al lui Settecento, probabil în jurul anului 1716 când a fost realizată și lucrarea din colecția vieneză.
  • Autor subiect: Ricci, Sebastiano
  • Datare subiect: Secolul al XVIII-lea
  • Fișă obiect clasat: [1]

    1. pictura--Ricci-Sebastiano--Medor-si-Angelica

  • Tip imagine: color
  • Observații: Medor și Angelica este o pictură realizată de Sebastiano Ricci, un pictor italian din perioada barocului târziu. Pictura este inspirată de povestea de dragoste dintre Angelica, o prințesă asiatică, și Medor, un cavaler sarazin, din epopeea Orlando Furioso de Ludovico Ariosto. Sebastiano Ricci (1659-1734) a fost un pictor italian din perioada barocului târziu, care a lucrat în mai multe orașe din Italia și Europa. A fost influențat de stilul și tehnica lui Pietro da Cortona, Luca Giordano și Paolo Veronese, și a creat opere de artă pline de culoare, lumină și mișcare. A fost unchiul și mentorul lui Marco Ricci, cu care a colaborat la unele proiecte. Printre cele mai cunoscute picturi ale sale se numără Medor și Angelica, Bacanală, și Fuga în Egipt.
  • Descriptori: artă plastică; îndrăgostiți; Muzeul Național Brukenthal; ulei pe pânză; Marco Ricci; Sebastiano Ricci; baroc; pictură baroc; baroc italian; Școala venețiană; pictură; pictură de șevalet; pictură în ulei; dragoste; Orlando furioso; Ariadne; Bachus; Angelica; Medor; amorași; cupidon; amor; secolul al XVIII-lea; ;
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Sibiu
  • UAT: Municipiul Sibiu
  • Județ: Sibiu
  • Adresa actuala: Piața Mare 4 - 5
  • Adresa initiala: Piața Mare 4 - 5
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_4_031_a_000221;STOMFF_CP_4_032_r_000221 STOMFF_CP_13_ 0021_a_000541;STOMFF_CP_13_ 0022_r_000541 STOMFF_CP_13_ 0029_a_000545;STOMFF_CP_13_ 0030_r_000545 STOMFF_CP_13_ 0031_a_000546;STOMFF_CP_13_ 0032_r_000546 STOMFF_CP_13_ 0033_a_000547;STOMFF_CP_13_ 0034_r_000547 STOMFF_CP_13_ 0043_a_000552;STOMFF_CP_13_ 0044_r_000552 STOMFF_CP_17_0145_a_000869; STOMFF_CP_17_0146_r_000869 STOMFF_CP_17_0119_a_000856; STOMFF_CP_17_0120_r_000856