CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CASĂ DE TÂRGOVEȚ - SEC. AL XVIII-LEA ȘI SEC AL XIX-LEA, PLOIEȘTI

  • Nume actual subiect: Muzeul Casa de Târgoveț Hagi Prodan
  • Descriere: Peisaj de vară cu fațada casei de Târgoveț Hagi Prodan din Ploiești înconjurată de copaci.
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: D. Friedmann
  • Observații: Casa “Hagi Prodan” este primul muzeu din Ploieşti. Iniţial s-a numit “Muzeul Prahovei”, devenit mai apoi “Muzeul Hagi Prodan” datorită profesorului Nicolae Simache, care a înfiinţat şi condus multe muzee din Ploieşti. Casa prezintă interiorul unui cămin de negustor înstărit din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în care pot fi remarcate o serie de obiecte de artă, dintre care unele au aparţinut familiei lui Hagi Prodan. Structura casei se prezintă astfel: la intrare se afla un hol dreptunghiular care duce către o zonă de aşteptare, un fel de cameră deschisă (sacnasiu), în partea stângă aflându-se două încăperi, prima sufrageria şi a doua bucătăria, iar în partea dreaptă dormitorul şi o cameră care are scop administrativ în prezent.
  • Descriptori: casă; casă de târgoveț; arhitectură tradițională; muzeu; Ploiești;
  • Editura: I. P. Arta Grafică
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Ploiești
  • UAT: Ploiești
  • Județ: Prahova
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_37_ 0023_a_002543;STOMFF_CP_37_ 0024_r_002543 STOMFF_CP_49_0015_a_003801;STOMFF_CP_49_0016_r_003801 STOMFF_CP_49_0047_a_003817;STOMFF_CP_49_0048_r_003817 STOMFF_CP_49_0051_a_003819;STOMFF_CP_49_0052_r_003819 STOMFF_CP_49_0063_a_003825;STOMFF_CP_49_0064_r_003825 STOMFF_CP_49_0107_a_003847;STOMFF_CP_49_0108_r_003847 STOMF_CP_50_0179_a_004031;STOMF_CP_50_0180_r_004031 STOMF_CP_50_0199_a_004041;STOMF_CP_50_0200_r_004041